Rareori mi-a fost dat să văd o reacţie atât de violentă ca ceea provocată de infectarea în spital a unei   prim-soliste a Operei Române. Reacţia a fost cauzată, probabil, de conştientizarea unui fapt simplu, dar care ar putea deveni letal pentru oricare dintre noi: poţi să intri într-un spital din România cu o problemă banală, operabilă, după care să ajungi muribund din cauza unei infecţii contractate în spital. În emoţia creată, sforarii sistemului s-au grăbit să indice presupusa cauză a problemelor: sub­fi­nanţarea. Ei spun că avem patru milioane de români care plătesc la fondul de sănătate, dar 21,5 milioane care beneficiază de el. Mai spun că avem cele mai mici cheltuieli de la buget cu sănătatea din Europa, cu excepţia Albaniei. Adaugă că noi alocăm puţin peste 3% din PIB pentru sănătate, în timp ce media în ţările africane este de aproape 6%.

Problema este că şpăgile nu figurează în cifrele de mai sus – iar sumele alocate de la stat pentru spitale merg într-o proporţie de 80% pe salarii. Românul operat dă în medie între 300 şi 600 de euro şpagă în total – chirurg, asistente, infirmiere. Atunci când se verifică CNP-urile, se constată fraude în anumite spitale – medicamente compensate prescrise unor pacienţi decedaţi sau internări fictive. Există şi probleme pe lanţul producător-distribuitor-farmacii. Farmaciile se trezesc în situaţia în care epuizează rapid plafonul alocat lunar, iar uneori aleg să continue să dea medicamente compensate peste plafonul acordat de stat. Piaţa produselor farmaceutice a crescut de patru ori din 2000, iar farmacii au ajuns să fie la tot pasul. Totuşi, nu putem spune că românii sunt de patru ori mai sănătoşi decât acum zece ani, chiar dacă „beneficiază“ în mod „inexplicabil“ de un număr de patru ori mai mare de reţete. Ce e de făcut? În esenţă, problema subfinanţării nu va fi rezolvată vreodată doar cu alo­caţii de la bugetul de stat. Dacă statul ar accepta să plătească, cum este firesc, penalităţi pentru orice întârziere la plata unor facturi, atunci s-ar putea crea nişte instrumente de plată garantate de stat care să fie înmânate farmaciilor. Farmaciile le-ar putea sconta pentru a plăti producătorii şi distribuitorii. O astfel de finanţare ar permite un respiro pentru bugetul de stat. Momentan, bulgărul rostogolit de la un an la altul se măreşte, iar termenele de plată a facturilor au ajuns la 210 zile. Până la descâlcirea sistemului, soluţia pentru românul de rând ar fi să nu se îmbolnăvească sau să se asigure privat. Soarta prim-solistei de la Operă a devenit un jalnic simbol, care ar trebui să dea serios de gândit tuturor celor care administrează sistemul de sănătate.

Răzvan Orăşanu a fost consilierul primului-ministru în perioada 2005-2009