Un business 100% românesc are în plan să revoluționeze anumite industrii și să schimbe regulile pe care le cunoșteam până acum. Este vorba de Agora Robotics care se folosește de tehnologia avansată pentru a construi roboți autonomi. Întregul parcurs al afacerii a fost discutat în cadrul unei noi ediții a podcastului „Picătura de business”. Moderatorul discuției, Sorin Andreiana, redactor-șef al Revistei Capital, i-a avut ca invitați pe Paul Popescu, CEO-ul Agora Robotics și Ioana Calen, director operațional.
Agora Robotics dezvoltă în prezent un robot autonom de curățenie, pentru mediile industriale. Nu este un roboțel din filmele SF care dă cu mătura și mopul, ci vorbim de o tehnologie avansată cu un design minimalist.
Cei doi invitați au vorbit despre proiectele anterioare și experiența acumulată, dar și despre provocările prin care au trecut în procesul de realizare a acestui robot 100% românesc, conform Infofinanciar.
Pasiune pentru tehnologie
Ioana Calen este fost ziarist. Și-a început cariera în jurnalism, dar pasiunea pentru tehnologie a adus-o în domeniul dezvoltării și inovației. Paul este la bază designer de produs, dar în prezent este specializat pe zona de tehnologie și interacțiune om-mașină.
Cei doi au o experiență solidă în spate. Înainte de apariția Agora Robotics, aceștia au condus Modulab, timp în care au dezvoltat diferite proiecte uimitoare care implică un grad avansat de tehnologie.
Experimentele lor în zona de robotică, derualte timp de 12 ani, au utilizat diferite soluții de interacțiune a omului cu tehnologia. Un exemplu uimitor este dezvoltarea unui joc de atenție și concentrare.
„Era un joc pe o masă deasupra căreia plutea un cub ce levita prin rezonanță magnetică. Modul de levitație magnetică era controlat cu ajutorul unei căști de electroencefalograf, care detecta nivelul de conductibilitate al scalpului, fiind un indicator direct al activității neuronale din cortexul prefrontal. Ceea ce înseamnă că acest cub era controlat de atenție și concentrare”, a explicat Ioana Calen în cadrul podcastului.
Aceștia au realizat proiecte cu căști mai avansate, care te ajută să controlezi dispozitive mai avansate, precum o mașină.
„Subiectul a condus mașina cu comenzi – înainte, înapoi, stânga, dreapta – fără să atingă nimic, doar gândindu-se la intenția mașinii de a merge în direcția respectivă”, a detaliat Paul Popescu.
Povestea Agora Robotics
Agora Robotics a apărut din dorința celor doi experți de a explora o anumită zonă specifică: navigația autonomă.
„Înainte să începem să dezvoltăm propriu-zis robotul industrial, au fost foarte multe proiecte din zona aceea de nebunii, jucării și așa mai departe, care erau, de fapt, soluții robotizate. Am explorat o perioadă zona aceasta până când ne-am dat seama că nu este direcția în care noi vrem să mergem.
Ulterior, a venit proiectul acesta de navigație autonomă. În acea perioadă era considerată cea mai mare, cea mai complexă problemă de tehnologie la care încă se lucra la nivel macro. Echipa Modulab a zis «hai să încercăm și noi să găsim o soluție la această problemă». Și așa a apărut acest robot”, a evidențiat Ioana Calen.
Sweep D3 este un robot autonom de curățenie industrială, asemănător cu alte modele mai mici pe care multă lume le are acasă.
„Este un robot autonom și automat de curățenie industrială asemănător cu cei pe care îi are foarte multă lume acasă, de tipul Roomba iRobot. Acesta a fost unul dintre criteriile care a stat la baza deciziei noastre. În momentul în care noi am început proiectul, dacă spuneam cuiva că vrem să facem un robot de curățenie, șansele erau foarte mari să-și imagineze un robot umanoid cu o mătură sau cu mop.
Dar, odată cu tipurile acestea de roboți în casele oamenilor, sunt familiarizați, aveam ancorele necesare să spunem «uite, facem un Roomba un pic mai mare». Noi spunem un Roomba pe steroizi, pentru că robotul nostru este probabil de 50 de ori mai mare ca volum decât modelele cu care este obișnuită lumea”, a explicat CEO-ul companiei.
Algoritm decizional bazat pe inteligența artificială
Acest tip de roboți a fost dezvoltat ca urmare a unei necesități. În zona de curățenie industrială, deficitul de forță de muncă este de peste 50%. Astfel, pentru că piața este volatilă, aceste dispozitive autonome pot rezolva problemele majore de personal.
„Omul nu dispare. Noi avem un program de training cu operatorii actuali pentru ca aceștia să se ocupe de părțile la care robotul nu are acces, care sunt undeva la nivelul superior al pardoselii. Operatorii sunt învățați să facă mentenanță minimă pentru roboții respectivi. Ce e de înlocuit sunt consumabilele, senzorii de întreținut și de șters de praf”, a explicat Paul Popescu.
La nivel de autonomie, robotul are capacitatea de a curăța 7.000 de metri pătrați în 21 de ore, fiind vorba de două cicluri de încărcare. Dar nu te gândi că dacă te vei plimba prin magazin sau prin mall te vei lovi de robot. Acesta poate lua decizia de a ocoli anumite obstacole printr-un algoritm bazat pe inteligență artificială.
„Noi învățăm robotul să ia decizii și îi spunem, în urma unor algoritmi, ce să facă și pe ce ramură a arborelui decizional să meargă”, a explicat Paul.
Robot în continuă dezvoltare
Robotul este în continuă dezvoltare la nivel de software, iar feedback-ul primit de la clienți, precum și datele pe care robotul le adună în operațiunile lui zilnice, sunt folosite pentru adaptări ulterioare.
„Toți roboții își vor face un update de software în perioada ciclului de încărcare. În scurt timp, el va putea să ofere rapoarte legat de tipare de flux, de zone care se aglomerează mai mult, de timpii în care se aglomerează, își va calcula singur care este momentul optim să își înceapă ciclul de curățenie, astfel încât să se încadreze în programul respectiv.
Toate datele pe care le va aduna vor putea fi configurate în niște rapoarte, care vor fi folositoare inclusiv clientului pentru a-și optimiza propriile procese în spațiul respectiv”, a spus Ioana.
Securitatea datelor, o preocupare principală
Agora Robotics s-a lansat în urmă cu o lună. În prezent, realizează teste la nivelul mai multor potențiali clienți. Astfel, una dintre cele mai importante preocupări ale cumpărătorilor a fost securitatea datelor.
Modelele venite din China, un principal producător de astfel de tehnologii, adună date care ajung în cloud. Acest lucru poate reprezenta o potențială breșă de securitate. Robotul dezvoltat de români poate funcționa și offline, neavând riscuri ridicate.
„Toți clienții sunt foarte preocupați de securitatea datelor. Robotul are atât senzori, cât și camere care preiau date din mediul înconjurător. Robotul nostru poate funcționa autonom, offline dar și online. Asta depinde de decizia clientului. Dacă vrea să aibă datele undeva pe un server cloud, poate să le aibă.
Dar, în principal, robotul nostru funcționează offline și poate funcționa fără internet. Deci datele sunt în siguranță. Se pot pune la cererea clienților pe alte servere locale ale lor”, a adăugat Paul.
Robotul este unic și prin modul de prezentare a datelor.
„În loc să avem pe robot un display sau o altă manieră de a arăta datele, am dotat acest robot cu un proiector. Acesta folosește pardoseala ca mijloc de a prezenta datele. Avem un proiector laser pe podea, care îți arată inclusiv direcția de deplasare, intenția robotului, diverse mesaje.
Pot să vadă diverse informații despre robot, nivelul de apă, de încărcare a bateriilor, obstacole pe care le percepe robotul în timp real etc.”, a explicat CEO-ul Agora Robotics.
Producție și finanțare
Robotul de curățenie industrială este produs la sediul companiei din București. Dispozitivul vine la un cost de 39.000 de euro, iar robotul este în întregime funcțional. De asemenea, durata minimă de viață garantată este de 5 ani. În etapa de dezvoltare a robotului, compania a investit 300.000 de euro. Ulterior, sumele au crescut după încheierea unui parteneriat cu Simtel, una dintre cele mai mari companii de energie verde de pe piața din România.
„În prima parte a dezvoltării robotului, am reinvestit toate veniturile din proiectele anterioare. Au fost bani personali destul de mulți, care se duc spre 300.000 de euro. Simtel susține în acest moment Agora Robotics și partea de cercetare dezvoltare printr-un împrumut operațional. Investițiile împreună au depășit de ceva timp un milion și jumătate de euro în ultimii 5-6 ani”, a explicat Ioana Calen.
Servicii incluse și relația cu clienții
Agora Robotics se evidențiază prin modelul de business și relația cu clienții. Serviciile oferite sunt structurate în așa fel încât clienții să nu se confrunte cu nicio dificultate.
„Am investit foarte mult în experiența pe care o are clientul cu robotul. Abonamentul cu care vine robotul include servicii. Astfel încât, clientul să aibă cât mai puține bătăi de cap. Inclusiv detergentul din robot vine într-un cartuș sigilat. Nimeni nu varsă sau toarnă lichide în el. Avem parteneriat cu o companie care face detergenți industriali și noi livrăm cartușul care trebuie doar schimbat.
Absolut toată partea de mentenanță este calculată astfel încât clientul să nu aibă aproape nimic de făcut. Noi primim notificări despre fiecare robot, când trebuie schimbate periile, ca să știm ce să trimitem clientului. Nici măcar nu trebuie să facă comandă când se termină detergentul”, a mai precizat Paul Popescu.
Tehnologia evoluează, iar în curând roboții vor putea rezolva marile probleme cu care se confruntă anumite sectoare de activitate, de la lipsa de personal la nevoia de automatizare a sistemelor.