Dacă în condiţii de criză multe companii aleg strategia de comprimare, Agricola Bacău a mers pe dezvoltare. “Am luat piciorul de pe frână şi l-am pus pe acceleraţie. Avem planuri de dezvoltare detaliate (…) În ce privește piața externă, suntem un exportator cu tradiție în Europa la carne de pasăre, semipreparatele de la Europrod pleacă de un an în Marea Britanie, iar Salbac exportă din 2011 mezeluri în Spanai și Italia”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.
Europrod este compania din Grupul Agricola care a exportat în 2011 Fileuri și Șnițele din piept de pui fabricate după specificațiile solicitate de partenerul englez.
Dacă exporturile Europrod în Marea Britanie au însemnat anul trecut 7% din cifra de afaceri, anul acesta se estimează că ponderea acestora va ajunge la 20% din total vânzări semipreparate Agricola, după trendul înregistrat în primele 3 luni, fiind deja livrate în Anglia peste 50 de tone de produse ready meal.
Anul trecut, au fost certificate BRC trei companii ale grupului Agricola unde se obțin principalele categorii de produse din carne, respectiv: Agricola Internațional (Abatorul carne de pasăre), Salbac (fabrica de salamuri crude uscate și fabrica de preparate fierte-afumate) şi Europrod (fabrica de semipreparate din carne și produse ready meal).
Grupul Agricola Bacău a încheia 2011 cu afaceri de 508 mil. lei (aprox. 119 mil. euro).