În acest an, bugetul de investiții la nivelul Grupului Agricola este de aproximativ 9 milioane de euro și vizează modernizarea unor ferme aflate foarte aproape de orașul Bacău, modernizare a unor noi hale în complexul Brad, se arată într-un comunicat de presă transmis de Agricola.
”Pentru 2016 ne propunem să ducem mai departe cele două produse etalon ale companiei: Salamul de Sibiu și Puiul Fericit. Anticipez că vom menține trendul de creștere, per ansamblu, cu o rată estimată la 5% față de 2015, dar cel mai probabil vom depăși acest procent. În acest an, bugetul de investiții la nivelul Grupului este de aproximativ 9 milioane de euro și vizează modernizarea unor ferme aflate foarte aproape de orașul Bacău, modernizare a unor noi hale în complexul Brad, unde am dezvoltat produsul Puiul Fericit. Așteptăm creșterea cererii din piață pentru a demara acest proiect, este posibil ca acest lucru să se întâmple spre sfârșitul anului. Odată finalizat proiectul, vom avea o majorare de 25-30% a capacității de producție pentru Puiul Fericit. La fabrica de salamuri crud-uscate am demarat deja din 2015 o investiție de circa 3,5 milioane de euro în majorarea capacității de producție, după ce în anul anterior am transformat o parte din fabrica de mezeluri fiert-afumate în fabrică de produse crud-uscate”, a declarat președintele Agricola Bacău, Grigore Horoi.
Vânzările la carnea de pasăre au crescut cu 5%, iar cele de salamuri crud-uscate cu 30% în 2015
Vânzările de carne de pasăre ale companiei Agricola Bacău au totalizat în volum, în 2015, 38.425 tone, cu 5% mai mult față de anul precedent (36.604 tone) și cu aproape 4,5% în valoare, în condițiile unei ușoare diminuări a prețului mediu (-0,69%). Cifra de afaceri înregistrată de Agricola Internaţional SA Bacău în 2015 este de aproximativ 365,956 mil lei, față de 353,665 milioane lei în 2014.
„Performanţa economică a companiei a fost, în anul 2015, rezultatul unei execuții foarte bune în operațional, iar revenirea prețurilor principalelor resurse la niveluri mai rezonabile a ajutat la rândul său. Toate acestea, în condițiile unei diminuări a prețului mediu cu câteva procente pe piața cărnii de pasăre, a influențat în primul rând de scăderea prețului la carnea de porc. Vânzările AGRICOLA de carne de pui au crescut faţă de anul precedent și datorită campaniei noastre integrate de comunicare, Mese de poveste, campanie pe care o vom continua în acest an și care debutează în 8 februarie. Rezultatele se înscriu în strategia noastră de creștere și diferențiere. De exemplu, în 2008 noi produceam 16.000 de tone de carne, anul trecut am ajuns la volume totale de 38.000 de tone și avem planuri pentru acest an de a depăși pragul de 40.000 de tone. Un alt rezultat notabil este că în 2015 am dublat producția de Pui Fericit”, a declarat Grigore Horoi, președintele Agricola.
Grupul de firme Agricola a înregistrat în 2015 o cifră totală de afaceri de 655,593 mil. lei, cu 6% mai mare decât cea înregistrată anul precedent (616,626 mil. lei). Și la celelalte categorii de produse compania a înregistrat creșteri. Astfel, la categoria mezeluri (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate obţinute la Salbac SA, companie din cadrul Grupului de firme Agricola), cifra de afaceri a fost de 114,104 mil. lei, cu 22,5% mai mare decât în 2014, în condițiile în care această piață a continuat să se contracte.
„Ne consolidăm poziția de lideri de piață în România la grupa salamurilor crud-uscate. Brandul Agricola este, în acest moment, lider pe segmentul de crude uscate din România, cu o evoluție de la 7,1% cotă de piață valorică în 2009 la 20,8% în 2015 și lider detașat pentru cel mai cunoscut produs premium din România: Salamul de Sibiu (evoluție de la 24,9% cotă valorică în 2009 la 51,8% cotă valorică în 2015, din total segment Salam de Sibiu comercializat pe piața internă). Anul trecut am vândut cu 39% mai mult Salam de Sibiu decât în anul 2014”, a declarat Grigore Horoi.
Europrod SA, compania din Grupul de firme Agricola Bacău ce comercializează semipreparate şi produse tip ready-meal, si-a menţinut anul trecut, cumulat, o cotă de piaţă de 19% în categorie. Astfel, în 2015, faţă de anul precedent, vânzările companiei Europrod de semipreparate și produse ready meal au crescut cu 11% în valoare, în condițiile unei creșteri a volumelor comercializate de 5,6%. „Și în această categorie ne-am remarcat în special prin lansarea produselor Nuggets si Strips din piept de pui fără E-uri”, a precizat președintele Agricola.
În 2015, Agricola a exportat 13% din producția de carne de pui obținută din fermele proprii, în principal în zona euro: Marea Britanie, Franța, Austria, Germania, Italia, Malta, dar și extracomunitar, în Macedonia și Kosovo. De asemenea, 23% din producţia de semipreparate de la Europrod a plecat în ţări precum Franţa, Danemarca, Marea Britanie, Malta. La salamurile crud-uscate produse la Salbac exporturile în 2015 au totalizat 8%, iar la salamurile fiert-afumate au însumat 19.6%, principalele pieţe de desfacere fiind Spania, Italia, Marea Britanie, Austria, Franta și Grecia.