România a absorbit în patru ani şi jumătate 20% din fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013 proiectelor de dezvoltare a agriculturii şi dezvoltării rurale.
Astfel, din cele peste zece miliarde euro pe care ţara noastră îi are la dispoziţie în primii şapte ani de după aderare, s-au plătit până acum două miliarde euro. “Aceasta înseamnă cam 20% din alocare”, a spus Georgiana Preda, director în Ministerului Agriculturii.
Ea a precizat că până în present au fost finalizate 1.600 de proiecte, cele mai multe fiind implementate în domenii precum modernizarea fermelor, industria procesatoare, dezvoltarea infrastructurii de bază în mediul rural.
“Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală sunt allocate 10,97 miliarde euro, din care opt miliarde euro de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar două miliarde euro de la bugetul de stat. Până acum au fost semnate 28.000 contracte, cu o valoare de patru miliarde euro, adică un grad de angajare de 55% din alocare”, a precizat Preda în cadrul unui seminar dedicate agriculturii.
Cei care doresc să depună proiecte de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural în acest an au la dispoziţie 16 sesiuni de depunere, cu o alocare financiară de 1,6 miliarde euro.