Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă“. Acest vechi proverb poate fi considerat cea mai fidelă radiografie a agriculturii românești. Avem probabil cel mai roditor pământ din Uniunea Europeană și o climă care permite recolte record. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a dat mai mult decât ne trebuie.
Țin minte și acum cât de mirat am fost la o oră de istorie, materie amenințată de mințile luminate din fruntea țării cu scoaterea din programa școlară, când profesorul ne-a povestit despre cum a ajuns pământ din Dobrogea în Gemania. Astfel, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, există numeroase mărturii că, pe lângă cereale și petrol, naziștii au transportat zeci de vagoane pline cu sol românesc în speranța că vor reuși să ne copieze performanțele agriculturii. Un alt exemplu care ne poate pune pe gânduri este Olanda. Din cauza faptului că teritoriul țării lalelelor se află sub nivelul mării, olandezii au fost nevoiți să facă eforturi fantastice pentru a obține pământurile necesare supraviețuirii. Au muncit mult și au cheltuit enorm pentru construcția unui sistem de diguri, iar astăzi obțin o producție agricolă de invidiat, care, de exemplu, plasează Olanda pe locul al doilea în lume la exportul de legume-fructe.
În timpul acesta, România este unul dintre marii importatori de alimente. Cum am ajuns aici? Păi simplu: înainte de Revoluție exista o viziune, dar se fura și se mințea enorm, iar, după Revoluție, pur și simplu nu au mai existat planuri sau strategii. În plus, s-a furat aproape tot: de la vacile din grajdurile cooperativelor la țevile sistemului de irigații. De altfel, prezent la emisiunea Capital TV, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că pagubele rezultate din distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor (cooperative agricole de producţie şi întreprinderi agricole de stat) „egalează daunele din cele două războaie mondiale“. Astfel, din cauza hoției și prostiei aleșilor de după ’90 am pierdut probabil sute de miliarde de euro cât și șansa de a prinde din urmă, într-un orizont de timp rezonabil, țările dezvoltate ale Europei. Bineînțeles, cu toții suntem vinovați pentru politica păcătoasă a guvernelor: am primit ceea ce am votat. Revenind la agricultură, nu putem spune că la noi nu se muncește.
Din păcate, efortul este uriaș, iar rezultatul este de tot râsul. Avem o agricultură de subzistență, în care pământul încă este lucrat cu metode arhaice. Asocierea este o soluție, dar, deși poate nu convine multora, trebuie să recunoaștem: e greu să convingi un român că unde-s mulți, puterea crește. De vină sunt fobia de a fi furat, mentalități de genul „în curtea mea nimeni nu-mi comandă“, dar și cadrul fiscal, care încă prevede o dublă impozitare pentru „temerari“. Chiar dacă lucrurile se vor schimba, s-ar putea să nu ne ajute. Până să fim în stare „să punem în traistă“ ceea ce „Dumnezeu ne-a dat“, va dura atât de mult încât s-ar putea să ne trezim că nu mai avem ce: deja aproape jumătate din pământul României aparține cetățenilor străini, iar aceștia pot să facă ce vor cu el. Prin urmare, nu ne va rămâne decât să ne rugăm de străini să ni-l cultive.
Autor: OVIDIU ANTON