Compactarea solului din cauza utilajelor vechi poate aduce pierderi la hectar de până la 35%, la culturile de grâu, porumb sau soia. Asta în bani înseamnă pierderi de până la 343 de euro la hectarul cultivat. Informaţiile au fost prezentate de George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia pentru Case IH & Steyer Balkans, la conferinţa „Agricultură competitivă“ organizată de revista Capital. La o mie de hectare, pentru agricultorii mari, pierderile sunt de sute de mii de euro.
„Înainte de a face agricultură fără pilot, mai întâi ar trebui ca fermierii să se descotorosească de tractoarele vechi de circa 30-40 de ani, care poluează atmosfera. Lumea ne obligă să cumpărăm tractoare cu standarde mai mari, pentru ca aerul să fie cât mai curat, însă aceste tractoare cu standarde zero, încă ne ară pământul“, spune George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia pentru Case IH & Steyer Balkans. În opinia sa, un tractor clasic care a arat 30 de ani nu a făcut decât să se joace la suprafață. „Atunci când ai compactare în sol sunt două influențe. Mai întâi, apa care vine din ploi și nu se poate implata acolo unde trebuie să ajungă. Apoi, apa care stă într-o suprafață superficială. Există foarte multă apă aflată sub gradul de compactare al pământului“, explică el. Compactarea solului duce la compresia de pori, care împiedică creșterea rădăcinilor plantelor și poate duce la un deficit de oxigen. Mai precis, compactarea solului poate să ducă la o scădere masivă în randament.
Recolte mai sărace
Până la 65% din terenurile arabile suferă de compactare generată de arat, ca urmare a ultimilor 50 ani de tehnologie limitată, dar situația se poate îmbunătăți cu metode moderne de agricultură.
George Stanson susține că, mai bine de jumătate din pământurile agricole ale Europei de Est sunt compactate într-un mod relativ primitiv. „Atunci când lucrezi pământul trebuie să te gândești foarte mult la presiunea pe care o ai în anvelope. O plantă care a avut unde să se dezvolte, și nu a fost sufocată de gradul de compatare are un potențial de producție cu 25% mai mare, față de una sufocată de gradul de compactare“, mai spune el.
Prevenirea compactării este imposibilă. Însă, în opinia expertului, se pot minimiza efectele prin limitarea numărului de treceri, balastarea tractorului, o presiune corectă în anvelope şi un control al patinării roţilor.
Cum funcţionează dronele
Rolul tehnologiilor moderne în sectorul agricol este foarte important iar folosirea unor utilaje sau aparate noi pot contribui la creșterea productivității agricole, a declarat George Făcăeru, business development consultant Teamnet România. „La nivel internațional impactul dronelor în agricultură contribuie la creșterea productivității cu 20%“, a declarat George Făcăeru. Potrivit acestuia, România se află la început în ceea ce privește tehnologizarea cu foarte puține excepții. Un exemplu în acest sens constă în folosirea unor tehnologii care duc la obținerea informațiilor din teren pe toată suprafață culturilor și pe tot parcursul ciclului vegetal. „În acest context, sistemele de avioane fără pilot oferă un cadru curat de culegere de informații din teren, pe suprafața mare, livrabile în timp real Sistemul Hirrus UAV, care are capacitatea de a acoperi între 800 și 1.500 de hectare pe oră“, a precizat reprezentantul Teamnet. Conform acestuia, recomandările pe baza informațiilor și imaginilor obținute pot fi exploatate direct în timp ce activitățile de operare ale sistemului UAV sunt realizate de Teamnet. Teamnet este unul dintre principalii integratori de sisteme din România, folosind tehnologii inovatoare precum GIS, UAV, CLOUD, SCADA, pentru a oferi soluții complete în zone precum agricultură, situații de urgență, administrație publică.
Lumea ne obligă să cumpărăm tractoare cu standarde mai mari, pentru ca aerul să fie cât mai curat, însă aceste tractoare cu standarde zero încă ne ară pământul.
George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia pentru Case IH & Steyer Balkans