„Generațiile trecute au reușit să practice agricultura în condiții mult mai grele decât cele din prezent, au trecut prin război, prin comunism, prin confiscarea proprietății, crize și așa mai departe. Ar fi o rușine pentru noi să nu continuăm această activitate”, spune George Cățean, acţionar la Ferma Căţean din Braşov, o afacere de familie care continuă activitatea neîntreruptă a mai multor generații, cu o istorie în spate de peste 300 de ani şi cu o tradiție importantǎ în ceea ce priveşte creșterea animalelor și producția de brânză.
Fermierul de astăzi
„De asemenea, a fi fermier astăzi înseamnă cu totul altceva față de trecut. Asta nu înseamnă că nu ai studii superioare, că nu te-ai priceput la alte activități, ba chiar din contră. Noi simțim că facem cinci joburi într-unul singur”, explică pe mai departe George.

El a studiat marketing la facultate, fapt ce îl ajută foarte mult în promovarea afacerii. Silviu, fratele său mai mare, este medic veterinar, a fost întotdeauna pasionat de animale, iar acum are un rol cheie în cadrul unui business din agricultură. Ferma Căţean deţine un efectiv de aproximativ 1.200 de ovine şi 120 de vaci de lapte. Iar Ionuţ, fratele mic al familiei, este dresor de cai de rasă, cu care participă la concursuri şi prezentări în toată Europa.
A crește odată cu ferma
O poveste similară are și Radu Martinescu. El a copilărit la ferma tatălui său din județul Vrancea, printre tractoare și recolte. În cadrul unui interviu pentru Revista Capital, el spune că nu doar a crescut în fermă, a crescut alături de ea. „De mic am vrut asta, să continui activitatea de la ferma familiei, și nu mi-am schimbat niciodată părerea. Aici am crescut, în natură, și nu m-am văzut să fac altceva în viață”, declară Radu.
„Eu și fratele meu, mai mult sau mai puțin, eram mereu implicați în activitățile de la fermă. Odată deveniți adulți, am început o muncă cu normă întreagă, poate chiar mai mult decât atât. Nu e doar un loc de muncă, nu sunt doar opt ore de program pe zi, e un stil de viață, de dimineață până seara. Însă, noi așa am fost crescuți, am văzut la părinții noștri și dacă ei au putut, putem și noi, ei reprezintă un adevărat exemplu”, afirmă fermierul din Vrancea.
În familie
În prezent, el gestionează împreună cu familia o fermă performantă de peste 2.000 de hectare, din zona de Sud a regiunii Moldovei, o afacere orientată către ceea ce înseamnă digitalizarea și eficientizarea producției agricole. Radu este responsabil de managementul fermei, de la alegerea utilajelor și mentenanța acestora, până la operațiunile din câmp și aspectele administrative.
El și familia se implică în domeniul agriculturii conservative de mai bine de un deceniu, iar în ultimii ani s-au orientat către o tehnologie de cultivare no-till. De asemenea, de menționat și că, din anul 2022, Radu Martinescu ocupă și funcția de Secretar Regional al Clubului Fermierilor Români pentru regiunea Moldova Sud. Este reprezentantul organizației în zonă și are rolul de a identifica problemele fermierilor și de a le transmite mai departe, către conducerea Clubului, pentru a găsi cele mai potrivite soluții.
Familie, tradiție și agricultură
La ferma familiei Cățean se cresc animale din rase locale, precum vacile Bălțată Românească, oi Țurcană și Țigaie de Bran. Iar cu trecerea anilor, s-a ajuns la o adevărată fermă integrată, cu o capacitate de producție de 90% din materia primă pentru animale (fân, lucernă, porumb, grâu). Se obține și un lapte de o calitate deosebită pe care George și familia sa îl prelucrează într-un stil modern, pentru obținerea brânzeturilor tradiționale.
Iar exemplul Fermei Cățean sau al lui Radu Martinescu nu sunt unicate. Țara noastră este recunoscută pentru capacitățile sale din domeniu, fermierii cu renume au avut grijă de asta. Iar acum, tinerii vin cu forțe proaspete, cu idei noi, cu poftă de muncă și curaj pentru a merge mai departe. Multe dintre aceste afaceri de familie din agricultură se bazează pe cunoștințe și tehnici transmise din generație în generație, adaptate la condițiile specifice ale fiecărei regiuni.

Experiența îndelungată reprezintă și un avantaj competitiv ce le permite fermierilor să obțină producții de calitate și să gestioneze eficient resursele. „Am avut tot timpul sprijinul familiei, al părinților noștri, ne-au susținut în tot ceea ce am vrut să facem, chiar dacă lor li se părea ciudat, ceva greu de implementat, ne-au fost alături. Căci noi am venit cu alte idei, cu alte viziuni. Am vrut să schimbăm lucruri, să eficientizăm unele procese, să investim în tehnologie”, povestește George Cățean.
Responsabilitatea
Bineînțeles, această moștenire vine la pachet cu responsabilitatea de a duce mai departe cu succes munca generațiilor anterioare, de a evolua într-un mod cât mai frumos posibil. George Cățean spune că resimte și o presiune, dar care mai mult l-a motivat, decât l-a încurcat în gestionarea afacerii de la fermă.
„Ne uităm și spre partea de inovare, dar respectăm și tradițiile, mai ales când vine vorba de rețete în ceea ce reprezintă producția de brânzeturi. Iar în anul 2024, de exemplu, am depus un proiect de finanțare în valoare de 1,3 milioane de euro pentru a achiziționa noi tehnologii pentru fermă, tehnologii durabile”, continuă fermierul din Brașov.
Și Radu Martinescu ține să sublinieze această diferență între generații. El spune că viziunea tatălui său a fost una conservatoare, în timp ce el și al său frate văd altfel lucrurile, acceptă mult mai ușor schimbările din acest domeniu și se uită cu mare atenție și la dezvoltarea tehnologică din cadrul fermei din Vrancea.
Asumarea
„Dacă simțim că ceva ar putea merge mai bine, încercăm, ne asumăm riscul, chiar dacă nu este cea mai sănătoasă și sigură variantă. Dar este nevoie de curaj, mai ales când provocările sunt la tot pasul. Seceta este deja una dintre problemele cel mai des întâlnite în activitatea noastră și e nevoie să abordăm noile tehnologii pentru a trece peste ea, ceea ce noi încercăm deja să facem la ferma noastră și vom face în continuare”, spune Radu.
În anul agricol 2022, el a achiziționat propria semănătoare variabilă pentru prășitoare, o tehnologie ce poate să efectueze atât semănatul variabil, cât și fertilizarea variabilă căci este dotată cu un fertilizator comandat electric. Investiția într-o astfel de semănătoare nu scade sub 100 de mii de euro, conform fermierului.
Afacerile agricole transmise din generație în generație reprezintă o valoare atât economică, cât și culturală pentru România, iar sprijinirea lor este necesară pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii românești și pentru menținerea vitalității comunităților rurale.