Agricultura pierde fonduri europene? Daniel Buda: Aruncarea gunoiului sub preș nu e o soluție

ajutor fermieri

SURSA FOTO: Dreamstime

Ţara noastră riscă să piardă o importantă alocare de fonduri europene în domeniul agriculturii, avertizează europarlamentarii PNL. Răspunsurile sosite de la Ministerul Agriculturii pe această temă nu au fost deloc convingătoare, acuză Daniel Buda.

România riscă să piardă fonduri europene vitale. Daniel Buda, mesaj pentru ministrul Agriculturii

Daniel Buda, europarlamentar PNL, îl critică dur pe social-democratul Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Liberalul a transmis că Ministerul Agriculturii nu a ratat ocazia să evite discuția despre avertismentul Comisiei Europene referitor la banii pentru agricultură. El a exprimat regretul că avertismentele Comisiei Europene sunt tratate ca niște obiceiuri obișnuite.

Daniel Buda s-a așteptat ca Ministerul condus de Florin Barbu să indice în mod explicit măsurile concrete luate pentru a preveni pierderea fondurilor pentru proiectele care au primit deja avans, dar care stagnează nepermis. El a adăugat că ar fi fost util să afle dacă niciun metru din miile de kilometri de canale nu este lăsat fără apă și cum a crescut numărul de hectare irigate de la an la an. În schimb, s-a dat publicităţii o simplă listă de cifre și date pe care chiar și Ministerul nu le înțelege.

Europarlamentarul Daniel Buda a subliniat că îngrijorarea față de fermieri ar trebui să fie reală și concretizată în măsuri de sprijin menite să îi liniștească, criticând abordarea de a „arunca gunoiul sub preș” ca fiind inadecvată.

El a precizat că, la Bruxelles, echipa sa va continua să militeze pentru sprijinul agriculturii, menționând că, împreună cu Dan Motreanu, a solicitat Comisiei Europene alocarea de resurse financiare pentru cei afectați de secetă.

În final, Buda a exprimat dorința ca, în loc de a fi criticat, Comisia Europeană să felicite România pentru atragerea eficientă a fondurilor europene.

Îngrijorarea față de fermieri trebuie să fie una reală

„Ministerul Agriculturii nu a pierdut ocazia să tacă în privința avertismentului Comisiei Europene privind banii pentru agricultură.

Regret să constat că avertismentele Comisiei Europene sunt trecute în categoria uzualităților.

M-aș fi așteptat ca Ministerul Agriculturii să ne fi indicat **expressis verbis** care sunt măsurile concrete luate pentru a nu se pierde banii pentru proiectele care au primit deja avans, dar stagnează în mod nepermis.

Ministerul Agriculturii să ne fi spus că din miile de kilometri de canale niciun metru nu este lăsat fără apă; m-aș fi așteptat să ne fi spus cum au crescut numărul de hectare irigate de la an la an, în loc să ne facă o înșiruire de cifre și date pe care nici ei nu le înțeleg.

Îngrijorarea față de fermieri trebuie să fie una reală, concretizată în măsuri de sprijin care să îi liniștească pe fermieri. Aruncarea gunoiului sub preș nu este o soluție.

La Bruxelles însă, vom continua să ne batem pentru ca agricultura să fie sprijinită. Așa cum, de altfel, chiar azi împreună cu Dan Motreanu, am solicitat CE alocarea de resurse financiare pentru cei afectați de secetă.

Iar în final, pot să vă spun că m-aș fi bucurat ca în logica acelorași uzualități, CE să ne felicite pentru atragerea eficientă a fondurilor europene și nu să fim «scoși în fața clasei»”, este mesajul postat de Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

Daniel Buda, care este şi vicepreședinte în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European, face referire la posibila pierdere a 500 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală, aferenți perioadei 2014-2020, bani destinați mai multor domenii agricole, inclusiv infrastructurii de irigații.

Vezi aici mai multe detalii.