Agricultorii sunt prea puțin băgați în seamă de bănci, care nu se uită decât la fermierii foarte mari, dar nevoia de finanțare în acest sector este mult peste nivelul creditării din prezent.
Agricultura este una dintre cele mai importante sectoare din economie, chiar dacă reprezintă doar cel mult 8% din PIB (în anii buni), însă acest lucru nu se vede și la nivelul finanțării. Pe de o parte ne văităm că nu există dezvoltare în agricultură și marea majoritate a fermierilor sunt prea mici, pe de altă parte creditorii refuză finanțarea pentru că riscurile sunt prea mari. Astfel, în 2014, valoarea creditelor bancare agricole s-a ridicat la 11 miliarde lei, la care se adaugă finanțările de la instituții financiare nebancare (IFN) de 4 miliarde lei. Dacă ar trebui să facem o medie de finanțare ar trebui să împărțim valoarea creditelor la cei peste două milioane de fermieri, dintre care cei mulți sunt prea mici pentru a ajunge la credite.
Suprafața medie a unei ferme din țara noastră este de 3,4 hectare, cea mai mică din Europa. Reprezintă suprafața care poate acoperi nevoile unei familii, însă doar atât. Avem 3,8 milioane ferme, în timp ce Polonia numără doar 1,5 milioane, iar Germania 300.000. Marea majoritate a acestor ferme nu au acces la finanțare, la tehnologii noi, subvențiile reprezintă prea puțin, iar agricultura practicată este suficient de înapoiată ceea ce face ca o secetă să arunce proprietarii în sărăcie. Și atunci pe cine finanțează creditorii când finanțează: „Noi ne concentrăm pe fermierii cu 100 de hectare. Sunt peste 12.000 de fermieri care lucrează cel puțin 100 de hectare, iar noi sperăm să ajungem anul acesta la 2.000 de clienți“, spune Robert Rekkers, director general al Agricover Credit IFN, care arată că număul de clienți este de patru ori mai mare decât acum patru ani. „Marea majoritate a fermierilor mici au și alte domenii de activitate sau se finanțează dis surse proprii.“
O fermă mică se poate finanța în primul rând de la furnizorii de input-uri, adică semințe și altele (nu îngrășăminte sau combustibil), însă în acest caz nu vorbim de bani pentru capitalul de lucru sau pentru dezvoltare, ci de materia primă necesară. Acestea sunt companii mari, precum Monsanto sau Cargill, care pot ajuta fermierii de la însămânțare până la valorificarea recoltei. Desigur, câștigul fermierului este diminuat în consecință, iar aici apare nevoia de ferme mai mari, eventual asociații de fermieri care pot negocia mai bine cu furnizorii sau își pot ridica propriile silozuri de cereale.
Credite pentru capital de lucru
Creditele acordate fermierilor sunt de regulă scurte, destinate capitalului de lucru anual, sume care se returnează odată cu valorificarea recoltei. Există însă și finanțare pentru utiliaje, terenuri sau ferme, care se întind pe 5-6 ani. „Aproximativ 75-80% din creditele acordate de noi merg către capitalul de lucru, pentru îngrășăminte, către combustibil“, spune Robert Rekkers. „Scadența acestor credite are două mari moment într-un an: recolta de toamnă, care se face în iunie-iulie, și cea de primăvară, care se valorifică în octombrie-noiembrie.“
Finanțarea acoperă până la trei sferturi din valoarea recoltei estimate și poate fi utilizată pentru cheltuielile curente. Din păcate, băncile mari și străinii nu se uită la evoluția unui fermier (mic, chiar dacă are 100 de hectare în administrare), ci se uită doar la cifrele statistice, unde agricultura românească nu stă bine deloc. Acesta este și motivul pentru care creditarea bancară nu ia avânt, deși potențialul este foarte mare, iar riscurile destul de mici.
„Principalele riscuri vin din două direcții: vremea și volumul de recoltă. La vreme este clar, dacă este secetă, recolta este slabă. Deși în acest caz ar trebui ca prețul să crească și să acopere volumul redus, dacă în Ucraina și în Rusia recoltele au fost bune, atunci prețul tot scade“, arată Rekkers. Un exemplu la îndemână este prețul la lapte, care a scăzut cu aproximativ 30% în ultimii ani fără ca volumul să crească. Totuși, creditele neperformante în acest sector de creditare este foarte mic, pentru Agricover fiind de 1%-2%. Nici anul acesta nu se prevede vreo modificare a procentului de neperformante, în ciuda unei recolte ceva mai slabe decât anul trecut.
Compania condusă de Robert Rekkers a deschis și AgriBusiness, prin care se dorește o integrare verticală a producției agricole sau zootehnice. „Am deschis de curând și un abator, unde procesăm carnea de porc, pe care o vindem ulterior. România are o mare tradiție în creșterea de porci, tradiție care din păcate s-a pierdut“, spune Rekkers, care arată că achiziționează și lapte pe care îl procesează și îl exportă, în principal în Bulgaria și Grecia, la fel și cereale, pe care le vinde către multinaționale.
Oferta Agricover se dorește a fi cât mai diversă, astfel încât să acopere toate nevoile unui fermier, o zonă în care băncile nu au cum să intre. O soluție integrată, care să rezolve problema care afectează întreaga economie românească nu doar agricultura: prea multă materie primă neprocesată, vândută fără valoare adăugată. Aceasta este și modalitatea prin care se poate dezvolta un IFN ca Agricover, dar care are nevoie să cunoască bine domeniul și clienții pe care îi are pentru a nu avea probleme. „Noi nu avem sucursale, avem echipe de agenți specializați care merg pe teren, la clienți, și oferă soluții“, spune Robert Rekkers. Valoarea medie a unui credit Agricover este de peste 100.000 de euro, dar tendința este de scădere, migrând către o medie de sub 80.000 de euro.
Finanțare europeană
Conform unor estimări ale fermierilor, aproximativ 80% din finanțare vine prin credit-furnizor, sub formă de input-uri. Nevoie de credite financiare este evidentă, iar băncile par să fi observat și potențialul pe care îl are acest sector după recoltele din ultimii cinci ani. Un raport al Asociației Române a Băncilor arată că peste 80% dintre bănci preconizează o creștere a creditării agricole în următoarea perioadă, dar dacă vor continua să se îndrepte către clienții mari și cu istoric bun, atunci finanțarea nu va urca semnificativ.
De altfel, linii de credit pentru agricultură și industrie au venit deja și din afară, de la instituții precum Banca Europeană de Investiții, care a dat anul trecut 355 milioane euro prin șase bănci. Bănci care au și lansat ulterior linii de credit pentru zona agricolă, precum banca Transilvania, CEC Bank, UniCredit Țiriac sau BCR. Dar chiar și aceste soluții de finanțare ajung greu la fermieri pentru că agricultorii nu se află în zona marilor orașe, ci în zona urbană, unde prezența băncilor este mult mai discretă.
Dobânzile percepute diferă în funcție de enitatea care îl oferă și de istoricul clientului. Chiar și așa însă costul creditului agricol este mai mare decât unul care vine cu garanții imobiliare, fiind între 9% și 13% pentru creditele în lei și 6% – 7% pentru cele în euro. „Noi putem da cu sub 6% credite în euro pentru achiziția de echipamente“, spune șeful Agricover, companie care are o cotă de piață de aproximativ 4% din finanțarea agricolă totală și circa 20% din cea exclusiv IFN.
IFN-urile și firmele de leasing au fost listate în registrul special al BNR al companiilor care pot fi incluse în schemele de finanțare europeană, listă pe care anterior se aflau doar băncile comerciale. Însă apetitul redus al băncilor de a credita agricultura a obligat BNR să ia în calcul și IFN-urile. Bani vor mai veni și de la Comisia Europeană, fonduri nerambursabile. Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 vor pute fi acordate 205,7 milioane euro pentru modernizarea exploatațiilor agricole și 111,2 milioane euro pentru instalarea tinerilor fermieri.
La acestea se adaugă și alte programe europene de sprijinire, precum programul pentru promovarea agriculturii în afara Europei, program care are la dispoziție 111 milioane euro. Dar mai este mult până departe, agricultorii înaintând deja peste 6.000 de proiecte pentru finanțare prin PNDR, cu o valoare totală a fondurilor nerambursabile solicitate de 734 milioane euro. Ori sprijinul din partea IFN-urilor existente în prezent nu este suficient pentru dezvoltarea reală a agriculturii. Băncile comerciale vor trebui să se implice mai mult pentru că banii din economiile populației se află la ele și au și suficientă putere pentru a convinge Guvernul să se implice în ajutorarea agricultorilor.