Alianța pentru Agricultură și Cooperare formată din 4 asociații naționale ale fermierilor (Pro Agro, LAPAR, FAPPR și UNCSVS) anunță prin comunicate și luări de poziție publice, organizarea pe 7 aprilie în toată țara a unor manifestații masive de protest, care vor avea ca scop transmiterea unui mesaj ferm autorităților europene și naționale că lucrurile au ajuns la limita suportabilității, iar compasiunea față de poporul ucrainian nu poate fi confundată cu acceptarea falimentării sectorului agricol european și românesc implicit.
În același timp multă lume este surprinsă de campania pornită de presă de vreo două-trei săptămâni, legată de activitatea ministrul agriculturii Petre Daea, care a uitat a se mai lăsa vrăjită de modul ,,șugubăț și pitoresc” al acestuia și a început să ia la puricat reușitele ministeriale, în condițiile în care pe lângă luările de poziție ale politicienilor, de înțeles deoarece acesta este jobul lor, s-a amplificat și freamătul fermierilor care a început să dea în clocot, aspect care l-am semnalat de câteva luni că trebuie avut în vedere.
Dar oare ce mari probleme a putut să creeze acest ministru de ,,pus la rană” până mai ieri, săritor la toate întâlnirile, care împărțea cu nonșalanță numărul de telefon și îi asigura pe toți interlocutorii că le este aproape, chiar dacă le trebuie un doctor sau poate un duhovnic, iar acum se va confrunta cu primele proteste masive ale fermierilor după mai mult de 10 ani?
Un subiect arzător astăzi este problema compensațiilor ridicole ale UE pentru pierderile înregistrate de fermierii români și care este reliefat pe larg de posturile TV și jurnalele agricole și generaliste, iar concluziile generale sunt că ministrul agriculturii nu a fost capabil să gestioneze situația, fiind total depășit, asta în ciuda ,,gargarei sale televizate” (preluare după a cunoscută prezentatoare TV la adresa ministrului Daea) prin care încearcă acreditarea imaginii că a făcut tot posibilul și doar ,,conspirațiile comunitare” au dus la această situație.
Să nu se înțeleagă că aș crede că generozitatea și corectitudinea Comisiei ar fi icoană de pus pe perete, dar nici nu putem să credem acum orice alegație fără substanță și argumente lansate de către un demnitar.
Toată această evoluție a fost inflamată de situația existentă de câteva săptămâni, odată cu anunțul Comisiei europene că va acorda României compensații în valoare modică de cca 10 milioane de euro, asta datorită sistemului de estimare a pierderilor suferite de fermierii români.
Situația nu a putut fi remediată sau cosmetizată nici de Președintele Iohannis, care chiar dacă a solicitat o reanalizare către executivul comunitar, s-a văzut în situația de a fi refuzat de către Comisie prin decizia finală anunțată.
O primă problemă o constituie în acest caz faptul că în România nu avem un sistem performant de colectare a datelor privind suprafețele cultivate și producțiile obținute, ceea ce duce la multe probleme în efectuarea unor analize, iar cele trei mandate ale ministrului Daea alături de ceilalți miniștrii care s-au perindat, au contribuit și ele din plin la perpetuarea acestei situații.
În schimb organizațiile fermierilor au acuzat atât autoritățile române de profil dar și pe cele europene că își bat joc de sectorul agricol, că le-au indus în eroare în mod intenționat, anunțând inițial că produsele agricole ucrainene doar vor tranzita spațiul comunitar, dar ulterior au putut fi importate direct, cu facilitarea unor condiții de import care au redus vigilența controalelor sanitar veterinare, fapt care a permis importul unor produse neconforme cerințelor care se aplică fermierilor comunitari.
Această afirmație este confirmată chiar de ministrul agriculturii care arată că au existat peste 30.000 mijloace de transport (camioane, vagoane CFR și barje fluviale) cu produse agricole care au intrat în UE, dar s-au făcut doar 8500 de controale sanitar veterinare, în condițiile în care în mod normal trebuiau controlate toate.
Motivul oficial a fost că pentru fluidizarea traficului și reducerea timpului de așteptare în vămi, să nu se mai facă controale în punctele de frontieră, iar odată intrate în țară mijloacele de transport s-au mai controlat doar câte au mai fost găsite sau poate câte s-au mai dorit a fi găsite.
Mai concret ca să fie clar pentru cititori, în spațiul comunitar nu sunt permise cultivarea de culturi modificate genetic, sau a celor pentru care se folosesc o serie de tratamente fitosanitare cu produse interzise în spațiul comunitar pe motiv de siguranță a consumatorului, dar acum sunt acceptate la import produse agricole obținute în acest mod și este permis consumul de către copii și bătrâni, ,,suspendându-se” cerințele existente și afirmându-se în mod hilar, că produsele ucrainene sunt sigure. Dacă sunt sigure, de ce nu sunt permise folosirea acelorași tehnologii de cultură de fermierii români și europeni?
Acest fapt constituie o concurență neloială pentru fermierul european care trebuie să suporte costuri mult mai ridicate, dar este pus să concureze apoi cu cei care nu respectă aceleași reguli de producție reglementate la nivel comunitar.
Dar aici mai trebuie adăugat că lipsa unor evaluări profesioniste la nivelul Comisiei dar și al autorităților naționale din țările comunitare, care în toamna lui 2022 au fost intransigente la importul de gaze, petrol, soluție amoniacală și îngrășăminte chimice cu proveniență rusească, ceea ce a dus la creșterea până la 300% a prețului acestor produse, iar acest fapt a dus la închiderea a numeroase combinate de îngrășăminte chimice din Europa și aruncarea în aer a numeroase lanțuri logistice. Doar că majoritatea autorităților naționale, de teama acuzațiilor că ar fi pro-putiniste, nu au făcut nimic pentru a evalua corect situația și implicațiile, preferând calea de a mușamaliza riscul potențial.
În aceste condiții fermierii europeni au fost nevoiți să cumpere materii prime la aceste costuri majorate de 3 ori, cum ar fi motorină, îngrășăminte chimice, dar acum datorită lipsei de fermitate a acelorași autorități care nu au impus embargou pe produsele agricole rusești, sunt în situația de a fi concurați de produse mult mai ieftine, pe piața internă a UE de cele ucrainene, iar pe piața mondială și de cele rusești, care au avut costuri mult mai reduse.
Astfel în aceste condiții fermierii europeni văd la orizont noua recoltă, care nu se anunță chiar foarte spectaculoasă ca producții datorită condițiilor climatice, dar care la prețurile actuale de vânzare nu există nici o șansă de profit indiferent de producția obținută, iar spectrul falimentului se poate manifesta dur, mai ales în cazul fermelor mici.
Situația actuală va fi dezastruoasă nu doar pentru țările din estul Europei, dar și pentru cele din vest, inclusiv marile forțe agricole, gen Franța, Germania sau Belgia, care au început să își pună probleme legate de salvarea sectorului agricol, care este caracterizat de multe ferme mici și medii.
Iar acum se mai adaugă o problemă, în sensul că orice fel de ajutor financiar se va acorda de către UE, acesta va alimenta inflația cu impact negativ major asupra economiei dar și al populației, o altă problemă majoră pentru spațiul comunitar, iar toate aceste lucruri doar datorită modului duplicitar al relației dintre unele țări de decizie în UE și Rusia.
Dar în România problemele actuale din sectorul agricol mai au și multe alte cauze și trebuie să avem în vedere lipsa unor măsuri de politici agricole care lipsesc de prea mult timp și nu vorbim de perioada actualului titular al mandatului de la agricultură, ci vorbim de ultimii 30 de ani, probleme care s-au acutizat și acumulat, iar problema compensațiilor europene legate de pierderile de venit ale fermierilor români este doar detonatorul ,,buboiului” format.
Privitor la nemulțumirile în raport cu deciziile și intențiile europene, în mod clar programul Green Deal este văzut ca un pericol pentru fermele europene, iar conflictele având în vedere această intenție s-au înmulțit și se manifestă atât prin proteste cât și prin apariția de mișcări politice de succes, cum a fost în cazul fermierilor din Olanda.
Tot pe plan european mai trebuie avut în vedere disensiunile legate de posibila interzicere a glifosatului, sau reducerea consumului de pesticide sub un nivel care să permită competivitatea produselor agricole comunitare cu cele din alte regiuni ale lumii
Dacă vorbim de formarea acestei stări conflictuale între fermieri și autoritățile române de această dată, vorbim și de acest program PAC 2023-2027, prin care se prevede ca fermierii români să primească de la UE 15,8 miliarde euro, dar asta în condițiile în care pe lângă rezervele pe care le am legate de legalitatea aprobării naționale a acestuia, mai vorbim și de faptul că este total nereușit ca orientare și construcție economică, bazat în mare măsură pe alocări populiste, fără analize serioase și profesioniste asupra impactului economic și al plusvalorii care le pot aduce aceste fonduri europene.
În mod cert orice specialist în economie poate să certifice că alocarea a peste 600 milioane de euro/an subvenții pe suprafață pentru activități sociale de subzistență și nu economice, nu au cum să aducă bunăstare pe termen mediu și lung. Iar dacă cei 600 milioane îi înmulțim cu cei 5 ani de program, uite cum aruncăm electoral 3 miliarde de euro, cunoscându-se că mediul rural este de orientare preponderentă social democrată, dar cui să-i pese de asta?
Tot cu acest PNS trebuie să ne gândim și la faptul că ministrul agriculturii nu a reușit să găsească împreună cu colaboratorii domniei sale din minister, formule de a evita ca la ecoschemă să lăsăm 5% pârloagă (teren necultivat pentru un an de zile), inclusiv din terenurile irigate, astfel încât să nu fim în situația de râsul curcilor, prin care teoretic, după ce vom cheltui 1,5 miliarde euro cu reabilitarea sistemului de irigații până la nivelul a circa 2 -2,5 milioane de ha, vom obliga fermierii să lase circa 100-150.000 ha pârloagă, adică să nu producă nimic.
Poate ar mai trebui reținut la acest capitol și faptul că aceste suprafețe care vor fi lăsate pârloagă de minim 5% vor însemna pe lângă reducerea veniturilor și înregistrarea unor costuri pentru fermieri, deoarece se va plăti arendă, impozite locale, costuri indirecte, asta în timp ce valoarea subvenției este aceeași sau chiar ușor mai mică în anumite cazuri, față de exercițiul financiar anterior.
Un alt motiv de iritare al fermierilor și care nu a fost uitat, este legat de logica ministrului Daea care nu a putut pricepe că 50% din 1500 lei/ha nu poate însemna 375 lei/ha, aceasta fiind din păcate formula aplicată la acordarea despăgubirilor de secetă în toamna anului 2022, unde fermierii năpăstuiți de natură au constatat pe propria piele că această poate fi depășită ca impact de cunoștințele aritmetice ale inginerului Daea, vremelnic și din greșeala pus ministru al agriculturii.
Nu are rost să mai vorbim de posibilele despăgubiri pentru culturile de primăvară de anul trecut, care nici până la acest moment nu au fost concretizate într-un act normativ, unde ca de obicei tot Comisia este de vină că nu a aprobat proiectul de ordonanță, asta în condițiile în care ministrul Daea și ai săi colaboratori nu au putut să organizeze constatarea pagubelor din agricultură în mod eficient și rapid, care i-au luat pe nepregătite ca de obicei și de aici toate întârzierile de rigoare, iar acum fermierii trebuie să îi mulțumească ..farului călăuzitor” al agriculturii pentru ceea nu a reușit să facă.
Acum dacă mai discutăm și de faptul că finanțăm de ani de zile programul ,,TOMATA”, iar noi importăm peste 90% din consumul de produse din roșii gen pastă tomate, bulion, suc de roșii, arată fără tăgadă ,,reușita programului”, care nici măcar nu a reușit să identifice problema reală pe care o avem legată de importurile de roșii.
Mai mult, încercăm producția de produse agricole pe baza principiului poate drag ministrului din vremurile tinereții, să producem indiferent cât ne costă? Nu era oare mai simplu să fi dat niște ajutoare de stat și să fi făcut niște sere în zona Bihor, unde există surse de apă termală, iar costurile de încălzire ar fi fost competitive cu clima din Turcia, iar așa costurile de producție ale roșilor și nu numai, ar fi fost mai acceptabile?
Să nu uităm de sectorul zootehnic unde toți miniștrii au venit dar au și plecat, dar pesta porcină a rămas, asta poate datorită faptului că nu au avut nici priceperea și nici dorința de a promova o propunere legislativă care să rezolve situația, iar proiectului de lege din Parlament nu i se dă nici o șansă să se nască.
Tot probleme majore avem și în sectorul laptelui unde am ajuns să nu putem acoperi costurile de producție ale fermierilor, dar în condițiile în care laptele de la poarta fermei la consumatorul final își mărește prețul de 3-4 ori, ceea ce este inacceptabil.
La toate aceste aspecte ridicate se mai pot adăuga multe, dar aș rămâne la una mai importantă, în sensul că miniștrii (toți cei care au fost în ultimii 20 de ani cel puțin) nu au putut să își creioneze 5 obiective strategice de țară pe care să și le asume și să le implementeze.
Dar oare când vor înțelege demnitarii că suportabilitatea în acest sector se apropie de sfârșit și că lucrurile vor cunoaște foarte probabil o explozie socială, care odată începută, s-ar putea să fie greu de oprit și cu ce costuri și compromisuri.
În rest numai de bine.