«Sentimentalismele nu ne ajută să ieşim din sărăcie: ţăranii vor trăi mai bine atunci când vor plăti impozite…»

Un segment important al economiei româneşti, agricultura, este situat aproape în totalitate în afara fiscalităţii. Un teritoriu aproape liber de impozite. Țăranii sunt săraci, s-a spus mereu, nici nu ne putem gândi să aplicăm impozite. Şi, deşi nu plătesc impozite, asta nu i-a ajutat deloc pe ţărani să iasă din sărăcie. Ba chiar cele mai sărace zone din ţară sunt în mediul rural, deşi acolo, practic, toate veniturile sunt scutite de impozite. Deci nu asta e calea pentru ieşirea din sărăcie! Să spui că agricultura nu va ieşi din sărăcie până când nu va fi o zonă fiscalizată este aproape o blasfemie. Şi totuşi, oricât de dureros şi de paradoxal ar părea, aceasta este calea: vom avea o agricultură prosperă doar când se vor plăti impozite!

Să argumentăm: pentru ca un do­meniu să se dezvolte, are nevoie de in­vestiţii. Să zicem că o firmă serioasă vrea să investească în agricultură, să producă roşii, castraveţi sau pepeni. O firmă serioasă plăteşte impozit pe salarii, pe profit, TVA. Dar concurenţii acelei firme, adică micii producători, plătesc vreo taxă? Poate doar taxa pe cântar când ajung cu marfa la piaţă. În aceste condiţii, o firmă care-şi plăteşte conştiincioasă obligaţiile către stat poate intra în concurenţă cu cei care nu plătesc nicio taxă? În niciun caz! De aceea nicio firmă serioasă nu va investi pentru a intra în concurenţă cu cei care nu plătesc taxe. Se spune că mari suprafeţe de teren rămân în fiecare an nelucrate. Suferă în vreun fel proprietarii acelor terenuri ? Nici vorbă! Impozitul pe teren reprezintă o sumă neglijabilă. Dacă acest impozit ar fi avut o valoare semnificativă, şi-ar mai fi permis cineva să lase terenul pârloagă? Nu, pentru că l-ar fi usturat buzunarul.

De ani de zile vorbim despre asocierea ţăranilor care să-şi lucreze pământul împreună, care să facă o făbricuţă unde să proceseze laptele sau carnea din zonă, acţiuni pentru care Europa ne dă şi bani nerambursabili. De ce nu s-a reuşit? Pentru că acea făbricuţă ar trebui să plătească impozite. Să nu fiu înţeles greşit: ţăranul român, la fel ca orice om de pe planeta asta, dacă are de ales între a plăti sau a nu plăti impozite, va alege, normal, a doua variantă. Fără să poată sesiza că asta îl condamnă la sărăcie.

Altă suferinţă naţională este că românii consumă cele mai multe alimente din import. Un şef al unui mare lanţ de restaurante fast-food îmi spunea că s-a ambiţionat să caute în toată ţara făină pentru chiflele lui şi n-a reuşit să găsească. Avea nevoie de cantităţi mari şi de o calitate constantă. N-a putut găsi în ţară, a cumpărat din Ungaria. Agricultura modernă nu poate fi concepută în afara metodelor industriale. Or, industrializarea nu poate fi concepută în afara investiţiilor şi, implicit, a fiscalizării. Subvenţiile, oricât ar fi de mari, vor fi ori irosite şi deturnate, ori vor asigura doar su­pravieţuirea. Poate părea scandalos, cinic, dar sentimentalismele şi lozincile cu dragostea faţă de ţărani nu ne ajută să ieşim din sărăcie: ţăranii vor trăi mai bine atunci când vor plăti impozite…