Programul Agro IMM Invest pare să fie un real succes, având în vedere numărul foarte mare de cereri. Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), afirmă că, în aceste condiţii, va fi mărit plafonul pentru acest program de la 1 la 4 miliarde de lei.

“Faţă de anul trecut, programul merge mult mai repede”

Dumitru Nancu a precizat că Agro IMM Invest merge mult mai bine faţă de anul trecut, în acest moment fiind înscrise pe platformă 2.739 de IMM-uri, cu o cerinţă de 4,2 miliarde de lei.

“În acest moment avem înscrişi pe aplicaţia IMM Invest 16.000 de IMM-uri, dintre care sunt 13.260 pentru IMM Invest şi 2.739 pentru Agro IMM Invest.

Plafonul care a fost acordat de Guvern a fost 14 mld. lei pentru IMM Invest, deja s-a suprasubscris, am ajuns la o cerinţă de 15,3 mld. lei pentru IMM Invest, iar pentru Agro IMM Invest a fost 1 mld. lei, iar cerinţa este de 4,2 mld. lei.

Faţă de anul trecut, programul merge mult mai repede. În acest moment, avem 2.153 de garanţii aprobate, am ajuns la 2,1 mld lei, bani care sunt deja la întreprinderile mici şi mijlocii”, a explicat Dumitru Nancu la evenimentul “Ziua întreprinzătorilor”, organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, scrie zf.ro.

Comisia Europeană a fost notificată de noul plafon pentru Agro IMM Invest

Comisia Europeană a fost deja notificată de autorităţile din România privind majorarea plafonului pentru Agro IMM Invest.

“Prin noua notificare pe care am făcut-o la Comisia Europeană, am suplimentat plafonul astfel încât de la 1 iulie să alocăm 4 mld. şi să mergem cu plafonul de la IMM Invest aşa cum a fost alocat de la început”, a mai precizat Dumitru Nancu.

Consultări între Guvern şi reprezentanţii sectorului bancar pe tema IMM Invest

Săptămâna trecută, premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sectorului bancar, iar îmbunatăţirea programului IMM Invest s-a aflat pe lista discuţiilor.

“Cele mai importante puncte de pe agenda discuţiilor le-au reprezentat digitalizarea, intermedierea financiară, îmbunătăţirea programului IMM Invest, care include subprogramul Agro IMM Invest, şi transpunerea Directivei Europene privind restructurarea şi insolvenţă.

A fost abordată, de asemenea, necesitatea creşterii capacităţii administrative a ANAF, precum şi a îmbunătăţirii relaţiei cu cetăţenii”, se arată în mesajul transmis pe 18 mai de către Guvern.

Consultările de la Palatul Victoria vor continua cu toţi actorii din societate interesaţi să se implice în progresul României, în parteneriat cu puterea executivă, mai arată sursa citată.