Dotările tehnologice, condiţiile excepţionale de securitate şi certitudinea că profesorii se vor ocupa asiduu de copil îi conving pe părinţii înstăriţi să întoarcă spatele şcolilor de stat, în favoarea celor private. Puse în paralel, o clasă dintr-o şcoală particulară şi una dintr-o şcoală de stat ar realiza un constrast dezolant: prima, curată, colorată, împânzită de calculatoare şi sisteme video; cealaltă, cenuşie, cu bănci zgâriate de declaraţii de i
Dotările tehnologice, condiţiile excepţionale de securitate şi certitudinea că profesorii se vor ocupa asiduu de copil îi conving pe părinţii înstăriţi să întoarcă spatele şcolilor de stat, în favoarea celor private.
Puse în paralel, o clasă dintr-o şcoală particulară şi una dintr-o şcoală de stat ar realiza un constrast dezolant: prima, curată, colorată, împânzită de calculatoare şi sisteme video; cealaltă, cenuşie, cu bănci zgâriate de declaraţii de iubire vechi de câteva decenii.
În ciuda diferenţelor mari dintre cele două imagini, caracteristice pentru două sisteme de predare foarte diferite, mai puţin de 1% din elevii români studiază într-o şcoală privată. Motivul este, evident, costul ridicat al unei asemenea investiţii. Dacă decide, de exemplu, să-şi dea copilul la International British School of Bucharest (IBSB), părintele trebuie să se pregătească de o cheltuială de aproape 120.000 de euro în cei 12 ani de studii. În schimb, şcoala garantează „facilităţi şi o bază materială excepţionale, un număr redus de elevi pe clasă, care oferă posibilitatea cunoaşterii îndoaproape a nevoilor şi abilităţilor fiecărui elev, crearea unui cadru adecvat copiilor cu nevoi speciale, asigurarea condiţiilor de securitate, personal calificat şi flexibilitate“, spune Aura Bogdan, director executiv al IBSB. Şcoala sa, una dintre cele mai vechi asemenea instituţii din Capitală, are înscrişi circa 200 de elevi şi se poate lăuda cu o creştere anuală de 10%-15% a numărului acestora.
Cea mai „faimoasă“ unitate de învăţământ particular din România, cunoscută îndeosebi datorită copiilor celebrităţilor autohtone înscrişi aici de-a lungul timpului, dar şi datorită tarifelor exclusiviste, este Şcoala Americană din cartierul bucureştean Pipera. Momentan, 684 de elevi urmează cursurile celei mai scumpe şcoli din România, iar media anuală de înscrieri este, potrivit lui Lynn Wells, directorul Departamentului de admitere, de 200 noi elevi. „Motivele pentru care ne bucurăm de succes diferă, probabil, de la un părinte la altul. Totuşi, principalele raţiuni sunt dotările (laboratoarele de informatică şi de ştiinţe, sălile de teatru, terenurile de sport), numărul mic de elevi corespunzător unui profesor (maximum 20) şi materiile variate“, spune el. Potrivit lui Wells, la Şcoala Americană studiază elevi din 54 de state diferite.
Internaţional vs autohton
O părere unanim împărtăşită este că şcolile cele mai performante din sistemul particular de învăţământ sunt cele internaţionale, în rândul cărora intră şi IBSB, şi Şcoala Americană, care predau după o programă specifică statului pe care-l reprezintă. Acestea sunt, însă, şi cele mai scumpe şi se supun unui set de norme complet diferit faţă de cel care se aplică instituţiilor particulare româneşti. Astfel, spre deosebire de acestea, şcolile internaţionale nu răspund în niciun fel faţă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), ci faţă de autoritatea omologă din statul după ale cărui reguli predau. Din momentul în care copilul a obţinut o diplomă de la o astfel de instituţie, el este considerat elev al respectivei ţări şi, pentru a-şi putea continua studiile în România, trebuie să îşi echivaleze diploma formei de învăţământ absolvite la Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul MECT. „Dacă a trecut examenul de bacalaureat după sistem britanic şi vrea să intre la o universitate din România, absolventul trebuie să dea o serie de examene prin care să se integreze sistemului românesc. Sperăm ca, în curând, să se agreeze la nivel european ca această recunoaştere să se facă automat“, spune Şerban Iosifescu, preşedintele Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii din Învăţământul Preuniversitar din cadrul aceluiaşi minister.
Lucrurile stau complet diferit în cazul şcolilor particulare care funcţionează după sistemul românesc de învăţământ. În primul rând, faţă de instituţiile internaţionale, ele nu au autonomie şi nici dreptul de a organiza examene, decât dacă sunt acreditate. Or, din totalul de aproape o sută de şcoli particulare româneşti autorizate în întreaga ţară, una singură, Hyperion, are acest statut. „Spre deosebire de instituţiile autorizate, cele acreditate au dreptul de a susţine examene de trecere la o treaptă superioară. Dacă până anul trecut existau peste 30 de astfel de şcoli, în urma condiţiilor impuse de noua lege (87/2006 – n.r.), nu mai există decât una“, explică Şerban Iosifescu. Astfel, dacă a încheiat clasa a XII-a la un liceu particular, elevul nu-şi poate susţine examenul de bacalaureat decât la Hyperion sau în cadrul unei şcoli de stat. Deşi sunt mult mai accesibile ca preţ decât şcolile internaţionale, majoritatea instituţiilor particulare autohtone nu se apropie de nivelul acestora. „În termeni de performanţă, la şcolile de stat şi cele particulare, din ce am observat în ultimii ani, numărul celor care promovează examenele de capacitate sau de bacalaureat este sensibil egal, în jur de 70%“, spune Mariana Mărgărit, consilier în cadrul Direcţiei Relaţii Publice din Ministerul Educaţiei.
Aşadar, dacă sunt prea dezamăgiţi de sistemul public de învăţământ, părinţii au de ales între şcolile cu profesori străini, care garantează recunoaşterea internaţională a diplomei, dar în care sunt obligaţi să facă eforturi financiare semnificative, şi cele româneşti, mai ieftine, dar a căror eficienţă nu este încă demonstrată.
De ce şcoală privată?
PLUSURI
• dotările tehnice
• confortul sălilor de clasă
• eficienţa modului de predare
• varietatea materiilor predate
• posibilitatea, în unele cazuri, de a avea o diplomă recunoscută internaţional
• flexibilitatea programului
• sistemul de siguranţă şi pază
MINUSURI
• costurile mari
• acces dificil la treapta superioară de învăţământ (liceal sau universitar)
