Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, la finalul convorbirilor oficiale cu şeful de stat al Confederaţiei Elveţiene, Micheline Calmy-Rey, că, în baza unui protocol semnat în luna februarie a acestui an cu Guvernul elveţian, dacă autorităţile române vor suspecta că cineva a făcut evaziune fiscală şi că ar fi depus banii într-o bancă elveţiană, vor primi răspuns de la autorităţile elveţiene.
‘România a semnat în luna februarie un protocol cu Guvernul elveţian prin care începând cu 1 ianuarie 2012 are acces, în cadrul procesului de schimb de informaţii între cele două state, la informaţii bancare, aşa cum ele sunt puse la dispoziţie în baza legilor elveţiene. Altfel spus, ca să fie lucrurile simple, dacă autorităţile române vor suspecta că cineva a făcut evaziune fiscală şi că ar fi depus banii într-o bancă elveţiană, vor primi răspuns de la autorităţile elveţiene’, a spus Traian Băsescu întrebat fiind despre posibilitatea existenţei unui acord de transparenţă fiscală între cele două state.
La rândul său, preşedinta Confederaţiei Elveţiene a amintit că există în interiorul UE un acord privind fiscalitatea, care ‘leagă’ ţara sa de UE prin posibilitatea prelevării de impozite asupra capitalurilor din Elveţia.
‘Este un subiect complicat. De-o parte, există un acord de fiscalitate cu UE, de cealaltă parte sunt relaţiile bilaterale între România şi Elveţia’, a completat Micheline Calmy-Rey.