Ai centrală termică de apartament? Ești obligat să faci asta

După ce în multe oraşe din ţară s-a renunţat la sistemul centralizat de încălzire sau oamenii au ales soluţia debranşării individuale, centralele termice de apartament sunt un element des întâlnit în multe case din România. Care sunt însă problemele care pot apărea la acestea?

Mulți utilizatori de centrale termice pe gaz uită că acesta este un echipament care funcționează zilnic și că are nevoie de revizii și de o întreținere corectă pentru a funcționa pentru o perioadă cât mai lungă în condiții normale. În caz contrar, pot apărea defecțiuni care o vor împiedică să funcţioneze în mod corespunzător sau chiar accidente cu urmări fatale. Iată care sunt sunt problemele cel mai des întâlnite la o centrală termică, dar şi elementele care se pot defecta.

Vechimea instalaţiei

Centrala termică achiziționată de nouă este garantată câțiva ani buni dacă este întreținută și controlată frecvent. Totuși, trebuie să fim conștienți că aceasta nu a fost produsă pentru a funcționa perfect o viață de om. Uzura se face resimțită, în general, după 15 ani de funcționare, chiar dacă acesteia i s-a acordat atenția necesară. În general, după aceasta perioadă de utilizare unele din piesele principale ale centralei termice încep să dea rateuri sau se defectează pur și simplu.

Cei mai mulți dintre utilizatorii de centrale vechi nu realizează că plătesc în plus și nu primesc atâta căldură cât ar trebui. Un alt semn al îmbătrânirii instalației poate fi dat de gustul sau mirosul ciudat al apei. Apa încălzită de la robinet care are un gust sau miros metalic sau care prezintă depuneri sau reziduuri de rugină este un semn clar că trebuie să schimbăm centrala și, împreună cu această, și conductele de legătură.

Lipsa reviziilor periodice

În lipsa acestora, centrala va funcţiona în condiții normale mult mai puțîn timp. Acest lucru conduce către investiții constante la perioade scurte de timp. O centrală termică negljată și lipsită de lucrările obligatorii de revizie va funcționa din ce în ce mai slab. Veți plăti mai mult pe combustibil, deoarece această va consumă tot mai multă energie, în timp ce piesele din componenţa sa se vor deteriora progresiv și vor necesită înlocuiri constante. Însă, poate cel mai grav aspect, este că o centrală privată de revizia periodică se va transformă într-un pericol imens pentru siguranță familiei și a locuinței.

Specialiştii recomandă efectuarea de verificări anuale de către angajaţii unei firme specializate.

Centrala termică nu încălzeşte caloriferele

O problema întâlnită des este aceea în care centrala nu reușește să încălzească caloriferele, parțial sau chiar în totalitate. Dacă partea superioară este cea rece, atunci soluția cea mai probabilă este aerisirea caloriferului. Operațiunea este una simplă: închide centrala, așează un bol, un borcan sau o cârpă sub calorifer și deschide valva pentru că aerul din instalație să fie eliminat. Dacă problema vine din partea de jos a caloriferului, adică aceasta rămâne rece, deși centrala funcționează, rezultă că circulația apei calde în sistem este blocată. Aceste blocaje apar din cauza depunerilor de sedimente și de rugină. În acest caz recomandăm să sunați o firma specializată care se va ocupă de curățarea lor.

Neîncălzirea elemenţilor caloriferelor poate fi influențată și de temperatura scăzută sau alternantă a apei trimisă de centrală. În acest caz, centrala are o defecțiune serioasă și trebuie intervenit rapid. Există, cel mai probabil, posibilitatea că piesa care se ocupă de încălzirea apei să fie defectă.

Se aude un șuierat în centrală

Dacă centrala emite un zgomot ciudat, precum un șuierat, este cazul să va gândiți că aceasta riscă o defecțiune serioasă. Cel mai probabil, șuieratul este produs de schimbătorul de căldură al centralei care a acumulat diverse impurități sau sedimente. Șuieratul nu este singurul efect negativ. Centrala va avea de suferit, durata ei de viață scurtându-se dramatic. De asemenea, factura pentru energie va fi una mai mare dacă nu se vor lua măsuri.

Presiune prea scăzută la centrală termică

Presiunea scăzută este o altă problema cu care se confruntă, în general, toate centralele termice. Numai că, diminuarea acesteia are loc, de obicei, într-o perioada lungă de timp. Dacă problema dumneavoastră este că această scade brusc va confruntați cu încă o defecțiune în sistemul centralei. Presiunea poate scădea din cauza robineţilor de umplere care permit scurgeri. Îi puteți înlocui, după ce faceți o verificare în prealabil. În acest caz s-ar putea să fiți nevoiți să înlocuiți robineții de umplere, de exemplu.

Presiunea scade din cauza unei scurgeri în sistemul de încălzire dar, dacă știți că ați efectuat de curând o aerisire a caloriferelor, atunci și aceasta ar putea reprezenta cauza pentru care centrala indică o valoare scăzută a presiunii. Soluția este încărcarea cu apă a sistemului de la robinetul cu care aceasta este prevăzută. Opriți centrala înainte de încărcare pentru o jumătate de oră.

Centrala termică se oprește singură de mai multe ori

Ce facem când centrala termică se oprește în mod repetat? Încercăm, bineînțeles, să vedem care este cauza. Acest lucru poate fi provocat în primul rând de presiunea scăzută a apei, dar și de o defecțiune a termostatului. Centrala se poate opri și dacă există anumite blocaje în sistemul de circulare a apei. Ideea este să luați atitudine cât mai rapid pentru a evita stricarea centralei. Păstrați la îndemână numărul unui specialist care să va rezolve problemele cât mai repede.

Flacăra centralei nu se aprinde

O altă problemă destul de des întâlnită este aceea în care flacăra centralei termice nu se aprinde. Aceasta se stinge, de obicei, dacă temperatura apei din cazan o depășește pe cea setată prin termostat. Există și varianta în care centrală nu este alimentată cu energie electrică, lucru care duce la lipsa aprinderii necesare. În acest caz, dacă celelalte electrocasnice sunt alimentate electric, cel mai probabil aveți o problema la comutatorul de pornire.

Flacăra nu se aprinde și dacă avem o presiune prea joasă a gazelor în conducte sau chiar prezența unor bule de aer în acestea. Verificați presiunea că aceasta să fie în limite normale (între 1 și 2 bari), potrivit blog.romstal.ro.