Anunț pentru clienții BCR care vor să scape de datorii
BCR oferă sfaturi utile pentru clienții cu datorii și pune la dispoziție împrumuturi pentru studenți cu oferte avantajoase și o serie de reduceri exclusive. Clienții băncii beneficiază de avantaje variate, inclusiv reduceri pentru transportul public, vizite la muzee și alte servicii bancare.
Banca încurajează românii să învețe să economisească bani și oferă soluții pentru cei care doresc să câștige venituri suplimentare, astfel încât să își gestioneze mai bine bugetul lunar și să scape de grijile financiare.
BCR a transmis că este important să se creeze un obicei de a economisi regulat, chiar și sume mici, subliniind că oferă soluții simple și eficiente pentru economisire, fie prin conturi de economii sau alte instrumente disponibile.
De asemenea, instituția financiară a recomandat ca persoanele interesate să își completeze veniturile și să dobândească experiență de muncă să ia în considerare un job part-time sau un internship, menționând colaborarea cu diverse companii și instituții pentru acces la oportunități de venit suplimentar și dezvoltare profesională.
Totodată, banca a încurajat luarea unui timp de gândire înainte de a face achiziții, pentru a evita cheltuielile impulsive care ar putea destabiliza bugetul.
România a intrat deja în „Procedura de Deficit Excesiv”
Economistul-șef al BCR, Ciprian Dascălu, a declarat că România se află deja în „Procedura de Deficit Excesiv” și a criticat comportamentul autorităților, sugerând că statul român acționează de parcă ar fi „un paradis fiscal”. El a subliniat necesitatea unor măsuri urgente pentru îmbunătățirea colectării TVA, menționând că România înregistrează un deficit semnificativ în acest domeniu comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene.
„România trebuie să înceapă un proces de consolidare fiscală, fiind deja în Procedura de Deficit Excesiv. De asemenea, tranșele din PNRR depind de atingerea anumitor ținte și reforme care implică o ajustare fiscală. Problema fiscală a României constă în nivelul redus de veniturile fiscale raportate la Produsul Intern Brut, respectiv cele mai mici din Uniunea Europeană, cu excepția Irlandei, precum și ponderea ridicată a cheltuielilor rigide cu pensiile și salariile publice, la care se adaugă și cheltuielile cu dobânzile.
Cheltuielile publice cu pensiile și salariile reprezintă aproximativ 80% din veniturile fiscale și contribuțiile sociale încasate de stat, o pondere cu peste 10% față de țările din regiune. Din perspectiva cheltuielilor publice, economiile bugetare sunt relativ mici, iar pe termen mediu cheltuielile publice cu educația și sănătatea ca pondere în PIB ar trebui crescute având în vedere că în Romania sunt printre cele mai reduse din UE.
Cheltuielile militare sunt în creștere și se vor menține ridicate pe o perioadă lungă, de unde o necesitate suplimentară de resurse bugetare. De aceea, este de așteptat că ajustarea fiscală să fie preponderent pe partea de venituri, inclusiv prin îmbunătățirea colectării, unde doar decalajul de colectare al TVA dacă ar fi redus în linie cu media europeană ar aduce venituri la bugetul de stat de peste 2% din PIB.
Empiric, o ajustare fiscală pe partea de venituri are un impact negativ asupra creșterii economice mai redus decât o ajustare pe partea de cheltuieli, dar unele măsuri pot avea un impact inflaționist pe termen scurt”, a explicat acesta într-un interviu pentru StirileProTV.