Este Soros, cel care "a spart Banca Angliei," salvatorul lumii? Coincidență sau nu, măsurile din planul pe care investitotul american de origine maghiară l-a propus de curând au început să fie puse în aplicare. Cei de la Seeking Alpha spun că Europa tocmai a început să urmeze planul de salvare al lui Soros. Mai mult, acesta dă roade.
Banca Centrală Europeană (BCE) a împrumutat miercuri o sumă de 489,191 miliarde de euro unui număr de 523 de bănci din zona euro, într-o operaţiune inedită pe trei ani, informează AFP. Este vorba de o sumă mult peste estimările analiştilor, care se aşteptau ca BCE să acorde credite în valoare de 300 miliarde de euro.
De asemenea, este vorba şi de cea mai mare operaţiune de lichiditate demarată de BCE, depăşind precedentul record de 442 miliarde de euro stabilit în luna iunie 2009 cu prilejul unei operaţiuni pe un an.
Acordarea de împrumuturi din partea BCE pentru băncile europene era exact primul punct din lista de recomandări a lui Soros, care a militat întotdeauna pentru un rol mai important al BCE.
În viziunea lui Soros, BCE trebuie să fie cea care trebuie să aducă lichidități, iar acestea trebuie acordate băncilor și nu guvernelor.
Până acum, BCE a oferit băncilor împrumuturi pe o perioadă de maxim un an. Prin extinderea perioadei creditelor, BCE vrea să asigure pieţele că băncile vor dispune de finanţare pe termen lung.
De asemenea, în planul lui Soros, Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar fi utilizat pentru garantarea sistemului bancar și nu pentru acordarea de împrumuturi.
BCE a acordat băncilor din Italia împrumuturi de 116 miliarde de euro
Mai mult de zece bănci din Italia au apelat la noile împrumuturi pe trei ani oferite de Banca Centrală Europeană, obţinând credite de 116 miliarde de euro (143,52 miliarde de dolari), au declarat surse anonime pentru Reuters.
Oferta BCE a fost bine primită, 523 de bănci au solicita împrumuturi de 489 miliarde de dolari, sporind speranţele că poate fi evitată a o criză a creditării iar banii ar putea fi folosiţi pentru achiziţionarea obligaţiunilor guvernamentale spaniole şi italiene.
Datele autorităţilor italiene arată că obligaţiuni de stat de 40,4 miliarde de euro au fost folosite de bănci ca garanţii pentru împrumuturile de la BCE.