Medicii de familie au anunţat că de la 15 ianuarie nu vor mai elibera reţete compensate cu 90% din lista B pentru pacienţii cu venituri de până la 700 de lei, decât dacă vor aduce o adeverinţă fiscală de la ANAF.
Situaţia este generată de faptul că organele de control au depistat recent că unii pensionari beneficiau de medicamente compensate, deşi veniturile lor depăşeau plafonul stabilit prin lege, iar medicii de familie sunt traşi la răspundere.
"Pentru pacienţii cu venituri între 0-700 lei nu vom mai elibera reţete compensate cu 90% pentru medicamentele incluse la compensare cu 50% decât dacă vor duce adeverinţă fiscală de la ANAF. Nu dorim să fim organe fiscale şi să punem pacienţii pe drumuri, dar nici nu dorim să ni se impute sumele pentru aceste reţete, pentru că nu există un contract între asigurat şi asigurator. Lipsa acestui contract a determinat această situaţie şi ne-am trezit cu notificări de sute de mii de lei", a declarat preşedintele Federaţiei Patronatelor Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă.
Medicii de familie au ridicat şi problema sumelor pe care centrele de permanenţă trebuie să le înapoieze Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru serviciile prestate, conform unei decizii a Curţii de Conturi.
În urma unui control al Curţii de Conturi pentru perioada 2009-2011, centrele de permanenţă au primit notificări să restituie sume cuprinse între 20.000 de lei şi 120.000 de lei, a explicat dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie şi responsabil pentru centrele de permanenţă din judeţe.
El a arătat că plata pentru centrele de permanenţă se făcea conform Ordinului Ministrului Sănătăţii pentru gărzi şi pentru cheltuieli de administraţie, în schimb Curtea de Conturi a făcut alte calcule.
"Medicii au respectat contractele, deci nu li se pot reţine bani. Ceea ce este grav este că imputările se fac cu dobânzi", a adăugat dr. Gindrovel Dumitra.
Medicul a anunţat că din februarie este posibil ca aceste centre de permanenţă să se închidă dacă nu va exista nici cel mai mic semn din partea autorităţilor de rezolvare a acestei situaţii.
"Cei ce vor închide centrele vor respecta paşii legali prin denunţarea unilaterală a contractului, cu notificare scrisă cu 30 de zile anterior datei încetării contractului. Iată cum, între politicile de sănătate anunţate, nevoile pacienţilor, munca medicilor şi normalitate este încă o uriaşă diferenţă. Problemele legislative nu sunt de competenţa medicilor sau a pacienţilor, dar aceştia vor fi cei pedepsiţi", a mai arătat dr. Dumitra.
Reprezentanţii medicilor de familie au adus în discuţie şi faptul că tot ei trebuie să elibereze reţete pentru pacienţii cu boli cronice internaţi în spital cu alte afecţiuni.
"Nu este drept, sistemul informatic integrat ar trebui să spună când se internează un pacient. Ca medic, nu ar trebui să mă intereseze să fac control fiscal", a afirmat dr. Doina Mihăilă.
Ea a explicat că au fost situaţii când pacienţi internaţi s-au învoit de la spital şi au venit la medicul de familie pentru a-şi lua reţeta pentru boala cronică.
"Curtea de Conturi a imputat aceste reţete CNAS, iar casele de asigurări le impută medicilor! Este vorba, cel mai adesea, de pacienţi care s-au internat fără bilet de la medicul de familie. Sfidarea realităţii cunoscute care arată că pacienţii nu primesc în spital tot ceea ce au nevoie şi ceea ce au dreptul este inadmisibilă! Menţionăm că pe anumite programe pacienţii nici nu pot primi medicamentele din spital. Menţionăm, de asemenea, că am solicitat CNAS ca prin Sistemul Informatic Unic Integrat să ne avertizeze în 24 de ore dacă un pacient apare internat. Nu există prejudiciu material, căci pacienţii nu au primit din spital aceste medicamente şi aveau nevoie de ele. Ar fi o aberaţie să ajungem să trimitem pacienţii la casele de asigurări ca să ne elibereze o adeverinţă că nu figurează internat, ca să putem elibera o reţetă", a susţinut preşedintele Federaţiei Patronatelor Naţionale a Medicilor de Familie.
CNAS: este un abuz
Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a declarat că medicii de familie vor comite un abuz dacă vor elibera reţete compensate cu 90% din lista B pentru pacienţii cu venituri între 0 şi 700 de lei numai în schimbul unei adeverinţe fiscale.
‘Toate recuperările de sume imputate medicilor de familie se bazează pe decizia Curţii de Conturi, care ne obligă să facem aceste acţiuni. În caz contrar vor fi pasibili de pedepse, inclusiv penale. În ceea ce priveşte medicamentele compensate pentru pacienţi cu venituri de până la 700 de lei numai din pensii, astăzi trimitem către ministrul Sănătăţii şi Guvern o propunere de modificare a hotărârii de guvern care să stipuleze veniturile fiscale de până la 700 de lei şi a lua ca an de referinţă anul fiscal anterior încheiat, să vedem dacă propunerea va fi acceptată de către Finanţe. Astfel, se va şti foarte clar din timp care sunt veniturile pentru anul anterior. Dacă vom modifica legislaţia şi vom spune ‘sunt eligibili pentru a primi reţete compensate 90% pensionarii care au venituri fiscale numai din pensie până la 700 de lei pe lună’ şi spunem că ‘referinţa se va face la nivelul anului anterior fiscal’, noi credem că problemele nu vor mai exista’, a declarat, pentru Agerpres , preşedintele CNAS.
Sursa: Agerpres