AIE: Cererea mondială de petrol va atinge în 2023 cel mai mare nivel din istorie

Sursă: Dreamstime

Un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) arată că previziunile cu privire la cererea mondială de petrol din 2023 sunt în creștere. Potrivit specialiștilor, cererea se îndreaptă către „cel mai mare nivel înregistrat vreodată”, de 102,2 milioane de barili pe zi.

Așadar, Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) și-a revizuit în creştere previziunile cu privire la cererea mondială de petrol din 2023. Cererea a ajuns la 102,2 milioane de barili pe zi, după o creştere de 2,2 milioane de barili faţă de 2022.

Agenția estimează că cererea mondială de petrol a „atins deja un record de 103 milioane de barili pe zi în iunie, iar în august ar putea atinge un vârf”.

Cerea mondială de petrol atinge vârfuri record

„Cerea mondială de petrol atinge vârfuri-record, stimulată de călătorii aeriene de vară, folosirea sporită a petrolului în producţia de electricitate şi creşterea vertiginoasă a activităţii petrochimice chineze”, a transmis Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), conform AFP.

În întregul an 2023, „cererea mondială de petrol urmează să crească cu 2,2 milioane de barili pe zi” faţă de 2022 şi „să atingă 102,2 milioane de barili pe zi în 2023. China reprezintă peste 70% din această creştere”.

Este vorba despre „cel mai mare nivel anual înregistrat vreodată”, potrivit AIE, care preconiza în februarie un record în acest an, de 101,9 milioane de barili pe zi, după ce în 2022 a atins 99,9 milioane de barili pe zi, iar în 2021 97,6 milioane de barili pe zi.

Această creștere intervine în contextul unor tensiuni pe pieţe

Această „sete de petrol” intervine în contextul unor tensiuni pe pieţe, după ce „oferta mondială de petrol a scăzut de la 910.000 barili pe zi la 100,9 milioane de barili pe zi în iulie. O reducere puternică a producţiei saudite în iulie a condus la o scădere a producţiei blocului OPEP+ cu 1,2 milioane de barili pe zi, la 50,7 milioane de barili pe zi, iar volumele din afara OPEP+ au crescut de la 310.000 de barili pe zi la 50,2 milioane de barili pe zi”.

AIE estimează în 2024 o încetinire a creşterii cererii de petrol, în contextul în care lumea este îndemnată să reducă consumul de energii fosile – nocive omului şi climei, în vederea unei limitări a încălzirii globale cu un nivel de 1,5°C în plus faţă de nivelul din era preindustrială.

„Ca urmare a relansării economice în urma pandemiei (covid-19) şi unei accelerări a tranziţiei energetice, creşterea (cererii de petrol) va scădea la un milion de barili pe zi în 2024”, estimează Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), conform sursei menționate.