AIEA și-a trimis experții să facă verificări la Centrala Nucleară Zaporojie, după ce Volodimir Zelenski a lasat să se înțeleagă că riscul este tot mai crescut pentru un dezastru în condițiile în care rușii ar fi plasat explozibili în zona reactoarelor. Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a venit, însă, cu un anunț liniștitor, menționând că nu există indicii care să arate prezenţa unor mine sau explozivi la Zaporojie.
”Experţi AIEA prezenţi la Centrala Nucleară Zaporojie au inspectat în ultimele zile şi săptămâni părţi ale instalaţiei, inclusiv unele secţiuni ale perimetrului bazinului mare de răcire, şi au efectuat vizite regulate în instalaţie, fără să observe până în prezent vreun indiciu vizibil al unor mine sau explozivi”, a menționat directorul AIEA Rafael Mariano Grossi.
AIEA a solicitat un acces suplimentar în instalaţie
Pentru a fi siguri, Mariano Grossi a menționat că experţii AIEA au solicitat un acces suplimentar în instalaţie. Mai ales un ”acces pe acoperişurile unităţilor 3 şi 4 este esenţial, dar şi un acces la părţi ale sălii turbinelor şi părţie ale sistemuluui de răcire al centralei”, a arătat directorul AIEA, citat de CNN.
Reacția AIEA vine după ce Ucraina a cerut, miercuri, comunităţii internaţionale să aplice „măsuri imediate” în contextul riscurilor crescute de la Centrala nucleară Zaporojie.
”Ţinând cont de creşterea tensiunilor şi activităţilor militare în zona în care se află această centrală nucleară majoră, experţii noştri trebuie să fie în măsură să verifice faptele pe teren. Rapoartele lor independente şi obiective vor ajuta în clarificarea situaţiei actuale a instalaţiei, crucială într-un moment ca acesta, în care au loc acuzaţii neconfirmate şi contraacuzaţii”, a subliniat șeful AIEA.
Zelenski a acuzat armata Rusiei că a plantat explozibili la centrală
Rusia a cucerit Centrala Nucleară Zaporojie la începutul lui martie 2022, însă aceasta este operată în continuare în principal de către muncitori ucraineni. Volodimir Zelenski a anunțat, în urmă cu câteva zile, că armata Rusiei a plantat explozibili la centrală.
„Scenariul rusesc de minare a centralei a fost aprobat pentru teroriști. Avem informații de la serviciile noastre că militarii ruși au plasat obiecte similare unor explozibili pe acoperișul mai multor unități de putere (reactoare, n.r.) ale centralei nucleare Zaporojie, probabil pentru a simula un atac asupra centralei”, a spus atunci liderul de la Kiev.
De altfel, în timp ce Ucraina a acuzat Moscova că pregăteşte o „provocare” la Zaporojie, Rusia a susţinut că autoritățile de la Kiev au în vedere un „atac” asupra centralei.