Asiguratorul american AIG, care isi va publica luni rezultatele financiare, spera ca statul american va interveni din nou in favoarea sa, intrucat aceste rezultate se anunta a fi cele mai dezastruoase din toata istoria grupului, iar viitorul nu arata prea bine.
Dupa ce a anuntat ca preluat o parte din actiunile gigantului financiar aflat in pierdere, Citigroup, Trezoreria Americana a indicat vineri ca nu are „nicio veste noua” privind AIG, insa cel mai probabil se va lua o decizie dupa publicarea rezultatelor.
Asiguratorul a raportat pierderi de 37,7 miliarde de dolari in primele 9 luni ale anului trecut, iar luni va publica rezultatele pe intreg anul 2008.
Foarte putini analisti si experti in economie se lanseaza in estimari privind viitorul AIG, tocmai pentru ca estimarile sa nu complice si mai mult lucrurile.
AIG a suferit aceste pierderi colosale din cauza apetitului excesiv pentru plasamentele cu grad ridicat de risc. Grupul a investit masiv pe piata CDS (Credit Default Swap), fapt ce l-a aruncat intr-o stare de incertitudine.
Reprezentantii asiguratorului american au confirmat saptamana aceasta ca lucreaza impreuna cu guvernul la elaborarea unui plan de rezolvare a dificultatilor financiare.
Un scenariu posibil ar fi scindarea holdingului in trei entitati, arata un articol aparut in Financial Times, insa conform unor informatii aparute in Wall Street Journal, avocatii companiei se pregatesc pentru intrarea in incapacitate de plata.
„Chiar daca grupul nu mai reprezinta acum decat o umbra a gigantului care era in septembrie, un faliment ar determina un soc imens, data fiind reteaua mondiala a clientilor sai, companii si institutii”, scrie cotidianul francez Le Point.