Air France estimează că va asigura 87% din zborurile programate miercuri

Compania aeriană franceză Air France a precizat marţi că va asigura 92% din zborurile pe distanţe lungi, 90% din zborurile pe rutele interne şi peste 80% din zborurile pe distanţe medii programate pentru ziua de miercuri, în care ar urma să înceapă o grevă de o săptămână a însoţitorilor de zbor de la compania franceză, potrivit Reuters.

Air France avertizează însă că nu poate exclude posibilitatea unor anulări sau întârzieri de ultim moment. De asemenea, potrivit Air France, apelul la grevă va fi urmat de 37% din însoţitorii de zbor în timp ce sindicatele se aşteaptă pentru ziua de miercuri de un grad de participare cuprins între 55 şi 70%.

Două sindicate reprezentative ale însoţitorilor de zbor de la Air France, Unsa-PNC şi SNPNC, au decis vineri, în urma unei ultime reuniuni cu conducerea companiei, să îşi menţină avertismentul privind declanşarea unei greve în perioada 27 iulie – 2 august.

Sindicatele sunt nemulţumite de reînnoirea acordului colectiv de muncă, care stabileşte condiţiile de muncă şi remuneraţia, pentru 17 luni, o perioadă pe care o consideră insuficientă şi ar dori un acord colectiv pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani şi chiar unul cu o durată nedeterminată. La sfârşitul lui 2015, Air France avea 13.600 de însoţitori de zbor în rândul celor aproximativ 50.000 de salariaţi ai săi. (Sursa: Agerpres)