Air France-KLM, cel mai mare operator aerian din Europa, a anunţat că s-a retras din procesul de privatizare a companiei Czech Airlines, din cauza mediului economic dificil, transmite Reuters. „Situaţia economică din prezent a afectat semnificativ industria transportului aerian. În aceste condiţii, Air France-KLM consideră că Czech Airlines s-ar putea concentra pe dezvoltarea şi implementarea unui program de recuperare individuală pentru revenirea pe profit”, se arată în
Air France-KLM, cel mai mare operator aerian din Europa, a anunţat că s-a retras din procesul de privatizare a companiei Czech Airlines, din cauza mediului economic dificil, transmite Reuters.
„Situaţia economică din prezent a afectat semnificativ industria transportului aerian. În aceste condiţii, Air France-KLM consideră că Czech Airlines s-ar putea concentra pe dezvoltarea şi implementarea unui program de recuperare individuală pentru revenirea pe profit”, se arată într-un comunicat al Air France-KLM.
Transportatorul aerian precizează că vrea să consolideze parteneriatul deja existent între cele două companii.
Guvernul ceh a scos, la începutul lunii februarie, la vânzare 91,5% din acţiunile companiei naţionale aeriene.
Air France-KLM a redus personalul cu 2.400 de angajaţi în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2009 şi a estimat pierderi operaţionale de 200 milioane euro pentru această perioadă.
În primul trimestru fiscal, încheiat la 30 iunie, veniturile companiei au scăzut cu 20,5%, la 5,19 miliarde euro, în condiţiile în care mediul economic dificil a afectat cererea pentru transporturile de pasageri şi de marfă.
SURSA: Mediafax