Compania aeriană Air France a estimat că va opera luni aproximativ 85% din zboruri, în cea de-a 14-a zi a grevei angajaţilor, care solicită majorarea salariilor, transmite Reuters, conform Agerpres.
Conflictul l-a determinat vineri pe directorul general al Air France-KLM, Jean-Marc Janaillac, să demisioneze, după ce angajaţii au respins propunerea operatorului aerian de creştere a salariilor. Reprezentanţii angajaţilor cer majorarea salariilor cu 5% în 2018, respingând oferta conducerii de creştere cu 7% în următorii patru ani.
Sindicatele au anunţat că rămân în vigoare planurile de a intra din nou în grevă în perioada 7 – 8 mai.
Air France deplânge decizia continuării mişcării de protest, într-o periodă în care nu putem negocia pentru încheierea conflictului, se arată într-un comunicat al operatorului aerian, care face referire la perioda în care va exista o conducere interimară.
"Supravieţuirea Air France este într-un punct critic, compania va dispărea dacă nu va face eforturile necesare pentru a fi competitivă", a avertizat ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire. Chiar dacă statul francez deţine 14,3% din firma mamă a Air France-KLM, compania aeriană nu va fi salvată, a declarat Bruno Le Maire.
În primul trimestru din acest an, Air France-KLM a înregistrat pierderi nete de 269 milioane de euro.
Grevele personalului de la Air France au provocat companiei pierderi de 330 de milioane de euro şi au coincis cu acţiunile de protest demarate de angajaţii companiei naţionale de căi ferate din Franţa (SNCF), ceea ce a provocat întreruperi de amploare în transporturile din Franţa.
În 2004, Air France a fuzionat cu operatorul olandez KLM formând una din cele mai mari companii aeriene din Europa, care transportă anual milioane.