Airbus: 35.000 de avioane în valoare de 5.300 mld. dolari, necesare în următorii 20 de ani

Flota mondială de avioane de pasageri cu peste 100 de locuri ar urma să se dubleze în următorii 20 de ani ajungând la peste 40.000 de aparate pe măsură ce traficul aerian va creşte cu 4,4% pe an, potrivit ultimelor prognoze Global Market Forecast 2017-2036 ale producătorului aeronautic european Airbus.

În aceasta perioadă, creşterea numărului persoanelor care călătoresc cu avionul pentru prima dată, sporirea veniturilor disponibile pentru călătoriile cu avionul, extinderea turismului, liberalizarea industriei, noile rute şi evoluţia modelelor de afaceri ale companiilor aeriene va determina o cerere de 34.170 avioane de pasageri şi 730 de aeronave de marfă în valoare totală de 5.300 miliarde de dolari. De asemenea, dublarea flotei comerciale în următorii 20 de ani necesită 530.000 de piloţi şi 550.000 de ingineri specializaţi în mentenanţă. 

Creşterea traficului aerian atinge cele mai înalte cote pe pieţele emergente, cum ar fi China, India, restul Asiei. Pieţele emergente, care în prezent adăpostesc 6,4 miliarde din cei 7,4 miliarde de locuitori ai lumii, vor reprezenta aproape 50% din consumul privat global până în 2036. 

În următorii 20 de ani, regiunea Asia Pacific urmează să primească 41% din livrările noi de avioane, urmată de Europa cu 20% şi America de Nord cu 16%. 

Pe segmentul aeronavelor cu dublu culoar, cum ar fi familia A330, A350 XWB şi modelul A380, Airbus prevede o cerere pentru un număr de aproximativ 10.100 de aeronave în valoare de 2.900 miliarde de dolari. În ce priveşte segmentul aeronavelor cu un singur culoar, cum este cazul familiei A320neo, Airbus prognozează solicitări pentru un număr de 24.810 de aeronave în valoare de 2.400 miliarde de dolari. 

Airbus este un lider global în domeniul aeronautic, aerospaţial şi în serviciile conexe. În 2016, grupul a generat venituri de 67 de miliarde de euro şi a avut aproximativ 134.000 de angajaţi. 

AGERPRES