Airbus a fost de acord să plătească milioane de euro pentru a nu fi dată în judecată

Airbus și parchetul financiar francez au căzut de acord să soluționeze o investigație legată de mită în Libia și Kazahstan în urmă cu mai bine de un deceniu, producătorul de avioane plătind o amendă de aproximativ 16 milioane de euro, au declarat miercuri cele două părți în cadrul unei audieri în instanță.

Înțelegerea, aprobată de tribunalul judiciar din Paris, este de natură să pună capăt investigațiilor, care au început în 2016. Noul acord vine ca o extindere a unei înțelegeri încheiate cu procurorii în 2020, care a inclus amenzi record împotriva producătorului de avioane.

Procurorul a declarat că Airbus a plătit deja amenzi de peste 3 miliarde de dolari pentru corupție, în urmă cu trei ani, și că firma a cooperat cu autoritățile.

„Amenda record de la acea vreme a acoperit pe deplin interesul public … de atunci, a avut loc o transformare internă profundă la Airbus”, a declarat aceasta.

Airbus a trecut prin schimbări importante la nivel manageriale

Constructorul de avioane a trecut prin schimbări radicale de management de la începutul investigației inițiale, în 2016, și spune că are acum un sistem de conformitate și de denunțare de ultimă generație. Acesta rămâne sub supravegherea unor monitori externi până la începutul anului viitor.

Mulțumind procurorilor și procesului judiciar, avocatul Airbus, Gilles August, a declarat în fața instanței: „Astăzi, Airbus funcționează cu cea mai strictă integritate”.

Acordul inițial al Airbus a fost încheiat în urma unei anchete care a durat patru ani, care a început în Marea Britanie și s-a extins ulterior în Franța și în Statele Unite, scoțând la iveală o rețea de intermediari și plăți disimulate.

Partea franceză a acordului din 2020, în valoare de 2,1 miliarde de euro, a citat fapte de corupție a unor oficiali străini, fraudă și spălare de bani.

Afacerile ilegale din Libia și Kazahstan nu au fost incluse în acordul din 2020

Noul caz implică vânzarea de avioane către Libia lui Muammar Gaddafi în 2007 și de elicoptere, sateliți și un centru de control al sateliților către Kazahstan în 2009. Procurorii au declarat că afacerile ilegale ale Airbus în Libia și Kazahstan au fost încă în curs de investigare și, prin urmare, nu au fost incluse în acordul din 2020.

Schema de mită din Libia a fost descoperită în cadrul unei anchete mai ample a procurorilor financiari francezi asupra unor oameni de afaceri și politicieni care au legături cu fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, fiind suspectați de finanțare ilegală a campaniilor politice cu fonduri libiene, ceea ce Sarkozy a negat în mod repetat.

În notele cu rezultatele sale trimestriale de luna trecută, Airbus a repetat că a cooperat pe deplin cu autoritățile franceze în investigațiile legate de Kazahstan și Libia, dar atât Airbus, cât și procurorii au refuzat până acum să comenteze detaliile, scrie The Libya Update.