Frank Bruni publică în The New York Times o opinie acidă la adresa președintelui american Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din luna noiembrie.
Mă așteptam la ipocrizia lui Mitch O’Connell, dar neruşinarea sa m-a lăsat mut. El a propus un vot cât mai rapid în Senat pentru un înlocuitor desemnat de Trump al lui Ruth Bader Ginsburg la mai puțin de două ore după vestea decesului ei, scrie Frank Bruni în The New York Times.
Nu putea aștepta, nu știu, măcar șase ore? O zi? În semn de respect?
Prostească întrebare. Prost și eu. Uneori uit de vremurile în care trăim și de președintele sub a cărui conducere ne aflăm. McConnell înțelege că nu este vorba nici despre proprietate, nici despre procedură și nici de un precedent. Problema care se pune este legată de ceea ce poate fi luat și exploatat, indiferent ce.
Regulile sunt pentru proști. Profitul revine șmecherilor. Asta e credința președintelui Trump. Și, deocamdată, el nu a dovedit că s-a înșelat.
Tehnic vorbind, da, este dreptul lui Trump să numească un nou președinte (adjunct, n. red.) al Curții Supreme oricât de repede vrea el atâta vreme cât se află în funcție și, într-adevăr, sâmbătă dimineață, într-un mesaj de pe Twitter el spune că vrea să meargă “neîntârziat” înainte. În ceea ce îl privește, McConnell poate absolut să încerce să grăbească confirmarea în Senat a persoanei nominalizate.
Dar McConnell și-ar încălca propria regulă, respectiv, cea pe care a adoptat-o după decesul judecătorului Antonin Scalia, în februarie 2016. La acea vreme, McConnell a decretat că, având în vedere că mai erau nouă luni până la alegeri, lui Obama nu ar trebui să i se mai permită să decidă o numire pe un post vacant. Trebuia ca mai întâi americanilor să li se permită să-și spună cuvântul la alegerile prezidențiale de la începutul lunii noiembrie.
Acum, alegerile sunt la ceva mai mult de o lună distanță. Iar regula – poc! – s-a dus. Rapiditatea cu care McConnell a renunțat la ea se datorează în principal propriei sale lipse de scrupule, dar rezidă întrucâtva și în încrederea sa în dubioasa etică a înclinațiilor lui Trump, respectiv, convingerea că nu contează decât dacă pierzi sau câștigi, nu și cum te comporți în timpul jocului.
Uitați-vă la apropiatele alegeri. Președintele Trump și aliații săi au încercat cu încăpățânare să îi împiedice pe americani să voteze prin poștă, fiind cunoscut faptul că procedeul este agreat mai mult de democrați decât de republicani. În loc să reclami că asta ar fi un atac la democrație, poți să spui asta mai pe șleau. Poți spune că este vorba despre o înșelătorie.
Pe cont propriu sau cu ajutorul unor angajați precum Michael Caputo, președintele a căutat să manipuleze, să minimalizeze sau să respingă statisticile care pronunță un verdict cu privire la bătălia Americii împotriva coronavirusului. Pe drept cuvânt, demersul a fost considerat o insultă la adresa științei și a cercetătorilor de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDCP).
Dar chiar nimeni nu mai este șocat. În definitiv, acesta e felul lui Trump. El și-l va șterge din memorie pe Merrick Farland, persoana nominalizată de Obama pe care republicanii au refuzat să o ia în considerare pentru ocuparea postului de la Curte, la fel cum se grăbește să-și șteargă din memorie amintirea dnei Ginsburg. El este tipul omului cu două fețe. Trump “face din înșelătorie un mod de viață”, după cum explica odată nepoata sa, Mary, de profesie psiholog. Ea deține o înregistrare cu declarațiile uneia dintre surorile lui Trump, Marianne Trump Barry, în care spune că altcineva o luat admiterea la un colegiu în locul lui.
Prin refuzul de a condamna amestecul rușilor în alegerile americane – o atitudine evident prin minimalizarea rapoartelor serviciilor de informații despre obiectivele și activitatea Rusiei – el a invitat, practic, la o nouă rundă de înşelăciuni rusești în 2020, de partea sa.
Știind prea bine că multe voturi prin poștă nu vor fi numărate decât la câteva zile după data de 3 noiembrie. Trump a transmis pe Twitter următorul mesaj: “Rezultatele alegerilor trebuie cunoscute chiar în noaptea alegerilor, nu la câteva zile, luni sau chiar la câțiva ani după aceea!”. În traducere: Trump nu dorește o cifră totală. El dorește procentul care, fie și parțial, e în favoarea lui. Și dorește ca întreg procesul să fie pus la îndoială.
Pentru înșelătorie, “stabilirea unui cadru” e un eufemism, și cât de mare poate fi înșelătoria pe baza acestui principiu: invalidarea oricărui rezultat defavorabil lui Trump. A mers până într-acolo încât să sugereze amânarea alegerilor și, deși știa că ideea nu va da roade, el știa de asemenea că asta va spori și mai mult disprețul unor alegători a căror încredere în întregul proces e pusă deja sub semnul îndoielii.
În contextul unei înșelătorii atât de covârșitoare, a grăbi numirea unui alt personaj desemnat de el la Curtea Supremă, pe măsură ce timpul râmas se scurge, nu mai înseamnă nimic.