Investitorul american spune că SUA se află acum în „Eve of distruction”, parafrazând titlul unui cunoscut cântec de protest al cântărețului și compozitorului american Barry McGuire, de la jumătatea anilor 60, scrie Finbold.
Nu am încredere în liderii noștri că ne vor scoate din asta
Într-o discuție cu investitor în mărfuri, Rick Rule, Kiyosaki a explicat că nu are încredere în actualul guvern din SUA că va scoate țara din problemele economice actuale, despre care crede că sunt cel puțin parțial rezultatul deciziei Fed de a imprima mai mulți bani.
„Deși am tone de aur și argint în pământ (…), nu vreau să le scot, pentru că, dacă s-ar întâmpla asta, ar trebui să-mi iau o armă și să mă întorc în Vietnam sau ceva de genul ăsta. Atât de grav este. Ca și în melodia Eve of Destruction, suntem într-o situație teribilă în acest moment și nu am încredere în liderii noștri că ne vor scoate din asta chiar acum”, a afirmat Robert Kiyosaki.
Din acest motiv, el și-a reluat sfaturile anterioare, spunându-le americanilor să investească în active precum aurul, argintul, vite Wagyu și Bitcoin (BTC), pe care guvernul nu le poate tipări, argumentând că „inflația este o taxă pe care voi, americanii, nu ați votat-o”.
Fed și alte segmente ale guvernului sunt „familia Adams”
Discutând în detaliu termenul „devalorizare”, Rule a spus că „bilanțul Fed este o înjosire totală”, explicând că, „dacă ar exista unități monetare de 100 de trilioane de dolari în circulație și ar crea altele noi 7 trilioane de dolari, vor degrada cu 7% valoarea celor 100 de trilioane de dolari existente”.
În plus, Kiyosaki a fost de acord cu Rule că moneda digitală a băncii centrale (CBDC) a fost una dintre cele mai „înfricoșătoare” și „dezgustătoare” evoluții din SUA, alături de inteligența artificială (AI). El a sugerat din nou deținerea de active precum argintul.
Anterior, Robert Kiyosaki și-a exprimat opinia conform căreia actualul guvern nu lucrează în interesul poporului. El a spus despre Fed și alte segmente ale guvernului american că sunt „familia Adams” și „personaje de animate care ucid economia” americană, care se confruntă cu probleme grave.
Avertisment cu privire la colapsul economic
Încă din ianuarie Kiyosaki avertiza asupra unui colaps catastrofal al pieței, dând vina pe Rezerva Federală pentru modul în care a gestionat inflația. El aprecia că, dacă inflația nu este ținută sub control, ar putea distruge aproximativ 50% din populația Statelor Unite.
În opinia sa, metalele prețioase ar putea oferi un refugiu sigur. În ciuda manevrelor pieței crypto, agravate de colapsul platformei FTX, Kiyosaki a declarat că, încă, are motive de optimism în ceea ce privește Bitcoin. Potrivit lui Kiyosaki, ”Bitcoin nu este același lucru cu Sam Bankman-Fried. FTX este problema”. El a explicat că, în ciuda crizei sectorului crypto, falimentul FTX nu influențează viitorul monedelor digitale.
Robert Kiyosaki s-a dovedit, în repetate rânduri, un susținător al Bitcoin, deși a încercat să-și tempereze optimismul privind piața criptografică. Când criptomoneda a atins prețul record de peste 64.000 de dolari, spunea că se aștepta la o corecție bruscă, menționând suma de 24.000 de dolari ca posibilitate. Apoi a vorbit de 28.000 de dolari, spunând că va cumpăra mai mult la acel preț.
Cartea „Tată bogat, tată sărac”, scrisă de Robert Kiyosaki și Sharon Lechter, a apărut în 1997. S-a aflat pe lista celor mai bine vândute cărți în topul New York Times. Peste 32 de milioane de exemplare ale cărții sale au fost vândute în peste 51 de limbi, în peste 109 țări.