Ajutoare de la stat pentru fermierii din sectorul creşterii animalelor

bani

Vești bune pentru acești români! Conform unui anunț recent, este vizată o sumă de zeci de milioane de lei iar banii vor intra direct pe card. Trebuie îndeplinite următoarele condiții.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură transmite că a aprobat alocarea a peste 4,8 milioane de lei pentru plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor.

Suma reprezintă diferenţele aferente lunilor februarie, iunie şi trimestrului al doilea, precum şi cele ale lunilor iulie, august, septembrie şi trimestrului al treilea din acest an. Trebuie menționat că plățile pentru fermieri se vor face prin Centrele Judeţene ale Agenţiei.

„Suma totală autorizată la plată este de 4.800.023,15 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 48 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare”, transmite APIA într-un comunicat.

Un nou ajutor pentru fermieri

Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 9 decembrie, o lege foarte importantă pentru fermieri. Măsura decretată de către șeful statului vizează reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate specifice.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, în scopul simplificării modului de accesare a schemelor de plăţi directe pentru fermieri, prin reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice unor măsuri delegate de dezvoltare rurală pe care fermierii trebuie să le anexeze la cererea unică de plată şi care sunt emise de instituţii/organisme responsabile, conform presidency.ro

Pentru a beneficia de plăţile directe, fermierii trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziţia lor, cu excepţia adeverinţelor conform înscrisurilor din registrul agricol sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităţilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii”, este scris în actul normativ.

De asemenea, fermierii persoane fizice vor depune o declaraţie pe proprie răspundere că îşi lucrează terenul agricol şi că deţin documente doveditoare.

Conform legii, „primăriile pe raza cărora se află terenurile agricole sunt obligate să elibereze adeverinţele conform înscrisurilor din registrul agricol la solicitarea APIA, cu consimţământul scris prealabil al fermierului”.

„Documentele ce dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice măsurilor delegate sunt furnizate, la solicitarea APIA, de către instituţiile/organismele responsabile cu emiterea/atestarea acestora”, mai prevede textul.