PNL a iniţiat un proiect legislativ în care propune acordarea unui ajutor financiar pentru unii părinţi pentru a-şi angaja o bonă.
„PNL susţine familia şi creşterea natalităţii. Tocmai de aceea, am iniţiat o propunere legislativă prin care urmărim să încurajăm acele familii care îşi doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creşe şi grădiniţe pentru copiii de vârstă preşcolară. Chiar dacă, în ultimul timp, numărul creşelor şi al grădiniţelor private este în creştere, trebuie să recunoaştem că mulţi părinţi nu îşi permit să îşi înscrie copiii la o astfel de instituţie privată. Singura soluţie este să le oferim sprijin financiar acelor părinţi aflaţi în dificultate pentru a-şi putea angaja o bonă”, afirmă, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, deputatul liberal Florin Roman.
El arată că, potrivit proiectului, pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 lei, iar suma propusă a fi acordată se va stabili în mod diferenţiat, variind între 250 de lei şi 710 lei pentru fiecare copil de vârstă antepreşcolară.
Potrivit comunicatului, de acest sprijin financiar va putea beneficia părintele sau reprezentantul legal la care copilul locuieşte în mod statornic şi care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv de până la trei ani în cazul copilului cu handicap.
„Adoptarea acestei propuneri legislative va reprezenta, de fapt, o investiţie în viitor prin susţinerea familiei şi prin creşterea natalităţii. Consider că România are nevoie de o strategie pe termen lung, precum şi de politici de dezvoltare a serviciilor sociale în vederea stimulării natalităţii, cu respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului”, mai spune Roman.