Ajutoare pentru producătorii de lapte

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a fost demarată a treia etapă de depunere a cererilor de plată, cu termen limită 21 ianuarie 2011, pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică” scheme de plată finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi care se acordă conform art 68 lit 1 b) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

Conform modificării hotărârilor de guvern HG 755/2010 şi HG 759/2010, prin prevederile HG 1303 /2010, pentru a treia etapă de depunere pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice / persoanele constituite conform cu OUG 44/2008 care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere.
Persoanele fizice care au depus cererea de plată în prima sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă de persoană fizică va fi reverificată şi acceptată la plată, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.
 
Persoanele fizice care au depus cererea în prima sau a doua etapă şi au retras cererea de plată datorită neautorizării / neactualizării datelor în urma constituirii cf OUG 44, au posibilitatea să solicite reverificarea cererii de plată iniţiale.
 
Solicitanţii care nu au depus cerere în prima sau a doua etapă de depunere pot depune cererea de plată la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până pe data de 21 ianuarie 2011 inclusiv.
Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute în actele normative care reglementează acordarea ajutorului şi anume HG 755/2010 pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi HG 759/2010 pentru “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică respectiv HG 759/2010, iar nerespectarea acestora  poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.
Controlul la faţa locului se va efectua până la data de 10 martie 2011 inclusiv, conform manualului de proceduri elaborat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Plăţile pentru ajutorele specifice mai sus menţionate se efectuează până la data de 30 iunie 2011.
Prin HG 1303/2010 se majorează cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte la cel mult 250 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor conform prevederilor HG 755/2010 cu modificările şi completările ulterioare, prin raportarea plafonului de 22.447.205 euro aferent acestei forme de sprijin la numărul de animale eligibile.
Plafonul maxim de care poate beneficia România în anul 2010 pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, conform prevederilor HG 759/2010 cu modificările şi completările ulterioare, este de 3.098.000 euro.