Datele publicate recent de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) arată că au fost autorizate Ajutoare Naţionale Tranzitorii (ANT) în valoare de peste 204,5 milioane de euro. Acestea au vizat sectoarele vegetal şi zootehnic.
Acești români au beneficiat de ajutoare în valoare de peste 200 milioane de euro! Date oficiale APIA
Așadar, datele publicate de APIA arată că din totalul de aproximativ 204,541 milioane de euro, în sectorul vegetal au ajuns 82,237 milioane de euro.
- ANT 1 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturile amplasate pe teren arabil – 80,123 milioane de euro;
- ANT 3 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru cânepa pentru fibră – 1.695,56 euro;
- ANT 4 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun – 636.551,84 euro;
- ANT 5 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei – 80.381,25 euro;
- ANT 6 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfecla de zahăr – 1,396 milioane de euro.
Simultan, sectorul zootehnic a beneficiat de ajutoare în valoare de 122,304 milioane de euro.
- ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte – 16,459 milioane de euro;
- ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne – 70,754 milioane de euro;
- ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile ovine – 31,103 milioane de euro;
- ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile caprine – 3,987 milioane de euro.
Explicația oferită de Adrian Chesnoiu
De asemenea, APIA menţionează că plăţile pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic Campania 2021 se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2021.
„În 10 zile de la adoptarea Hotărârii de Guvern prin care au fost aprobate plafoanele alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii pentru anul de cerere 2021, APIA a autorizat la plată 91,32% din alocarea totală de 223.976.950 euro. Creşterea substanţială a plafoanelor Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii faţă de Campania 2020 şi efectuarea în regim de urgenţă a plăţii ajutoarelor naţionale tranzitorii au fost o prioritate pe agenda mea de lucru”, a explicat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Totodată, APIA continuă în ritm accelerat autorizarea la plată a ANT în sectoarele vegetal şi zootehnic până la concurenţa plafoanelor alocate pentru anul de cerere 2021, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 294 din 2 martie 2022, respectiv 88,563 milioane de euro plafon ANT sector vegetal şi 135,414 milioane de euro plafon ANT sector zootehnic, arată informațiile publicate recent de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.