Ajutor pentru fermierii din sectorul cerealelor și semințelor oleaginoase

Veste bună pentru fermierii din România! Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că au început plăţile pentru fermierii din sectorul cerealelor şi seminţelor oleaginoase, pentru compensarea pierderilor economice cauzate de creşterea importurilor din Ucraina. Va fi virată o sumă de peste 274 milioane lei, bani europeni şi din bugetul naţional.

„Promisiune îndeplinită! Banii pentru motorină, în conturile fermierilor. Au început plăţile pentru fermierii din sectorul cerealelor şi seminţelor oleaginoase, pentru compensarea pierderilor economice cauzate de creşterea importurilor din Ucraina.

Virăm în conturile fermierilor peste 274 milioane lei, bani europeni şi din bugetul naţional şi este pentru prima dată când se acordă un astfel de sprijin tuturor fermierilor care au depus o cerere unică de plată în anul 2022 pentru cel puţin un hectar cultivat, de porumb, orz, floarea soarelui şi rapiţă”, a scris oficialul pe Facebook marți, pe 21 noiembrie.

Acesta a spus că „practic, fermierii din sectorul vegetal primesc un sprijin financiar de 2 lei/ litru, pentru 50% din consumul de motorină utilizată pe parcursul anului 2022”.

„Având în vedere şi schema de ajutor de stat privind reducerea accizei la motorină, o parte importantă dintre fermierii noştri din sectorul vegetal vor beneficia de un sprijin total din partea Guvernului de 3,63 lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din preţul carburantului”, a adăugat Florin Barbu.

Sprijinul de urgență pentru fermieri, plătit prin APIA

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că prin APIA, a dat startul pentru plata sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase în valoare de 274.057.212 lei, echivalent a 55.381.013,95 euro, defalcată pe surse de finanțare după cum urmează:

  • 147.115.286,60 lei, echivalent a 29.728.669,05 euro, finanţare externă nerambursabilă pusă la dispoziţia statului român prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 126.941925,40 lei, echivalent a 25.652.344,90 euro, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 în cadrul capitolului 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”.

Potrivit MADR, „schema reprezintă sprijinul excepţional sub formă de grant și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina. Compensarea se acordă pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului, aferente culturilor cu porumb şi/sau orz şi/sau rapiţă şi/sau floarea-soarelui din cererile unice de plată depuse în anul 2022”.

„Acordăm acest sprijin de urgență pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui”, a declarat Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu.

„Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepţional sub formă de grant, de 2 lei/l, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină şi că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină”, mai precizează MADR.

Sprijinul total din partea Guvernului este de 3,63 lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din prețul carburantului.

Conform legislației în vigoare plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023, însă APIA depune toate eforturile ca beneficiarii să primească banii în conturi în perioada imediat următoare.