Ajutor de 15.000 de lei de la stat! Număr dublu de beneficiari în 2024

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Se dau 15.000 lei de la stat. Vestea cea mare îi vizează pe 20.000 de români. Este vorba de un program național care va continua și anul viitor.

Programul național pentru creșterea natalității va continua și în anul următor. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a făcut acest anunț. Un proiect de Hotărâre de modificare a HG nr. 1103/2022 a fost pus în dezbatere publică.

”Astăzi, 17.11.2023, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a pus în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1103/2022 pentru aprobarea Programului Social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii”, a anunțat institiuția.

Dublarea numărului de beneficiari în 2024

Ministerul a menționat că succesul deosebit al programului anterior și cererile semnificative din partea potențialilor beneficiari înscriși deja pe lista de așteptare impun extinderea programului și pentru anul 2024. Astfel, se propune dublarea numărului de beneficiari de la 10.000 la 20.000 de beneficiari/an.

Sprijinul constă în două vouchere, în valoare totală de 15.000 de lei. Un voucher în valoare de 5.000 de lei este destinat achiziționării de medicamente specifice. Al doilea, în cuantum de 10.000 de lei, este destinat achitării procedurilor medicale prescrise.

Bani pentru creșterea natalității

”La începutul lunii noiembrie 2023, la nivelul MFTES au fost raportate 150 de sarcini în evoluţie, iar în urma finalizării procedurilor medicale, au fost înregistrate trei naşteri”, a mai precizat ministerul.

Programul social are ca scop susținerea financiară a cuplurilor și a persoanelor singure din România în efectuarea procedurilor medicale de specialitate recomandate pentru creșterea natalității.

Bani pentru cupluri/SURSA FOTO: Dreamstime

Criterii de eligibilitate care sunt în vigoare acum

a) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriţi sau nu)/ femeia infertilă să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul în România;

b) cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriţi sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

c) procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfăşoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfăşoare acest tip de activităţi;

d) vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 şi 45 ani.

Actele necesare înscrierii în Program

Cererea de înscriere – Anexa 1, care cuprinde următoarele documente justificative:

a) Copii ale actelor de identitate ale solicitanţilor;

b) Declaraţie pe propria răspundere – Anexa 1a;

c) Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV şi reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unităţii sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului – Anexa 1b;

d) Adeverinţă eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;

e) Acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 1c.

Solicitanţii trebuie să depună online la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro a MFTES dosarul complet.