Se dau bani de la stat! Fiecare român, care a locuit cel puțin 36 de luni consecutiv în orice țară europeană și dorește să revină acasă, primește suma de 2.500 euro. Suma este livrabilă în două tranșe.
Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a oferit mai multe explicații. Potrivit acestuia, statul face eforturi constante pentru ca oamenii să revină acasă.
Ajutor de 2500 de euro
„Statul, prin instituțiile sale, face eforturi constante pentru ca oamenii să revină acasă. O primă dovadă că statul român este interesat de soarta românilor din diaspora este chiar faptul că există Departamentul Românilor de Pretutindeni în cadrul Guvernului României. De asemenea, există grupuri de lucru coordonate atât de la nivelul Guvernului României, grupuri de lucru interministeriale, cu reprezentanți ai ministerelor, cât și un grup de lucru coordonat de la Administrația Prezidențială, condus de Sandra Pralong”, a declarat Cristian Vasilcoiu la DC News.
Programul este organizat de Ministerul Muncii, prin Agenția Națională de Ocupare și Formare Profesională. Programul este finanțat din fonduri europene. Acesta prevede că fiecare român, care a locuit cel puțin 36 de luni consecutiv în orice țară europeană, primește suma de 2.500 euro. Banii sunt livrabili în două tranșe.
„Ce facem concret pentru a aduce românii acasă? Ministerul Muncii, prin Agenția Națională de Ocupare și Formare Profesională, are un program finanțat din fonduri europene care prevede că fiecare român, care a locuit cel puțin 36 de luni consecutiv în orice țară europeană și dorește să revină acasă, primește suma de 2.500 euro, bani livrabili în două tranșe.
Prima tranșă o primește atunci când vine în România și se angajează, iar a doua tranșă o primește dacă lucrează cel puțin 12 luni în țara noastră. Pe lângă bani, ANOFM oferă și consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă, dar și în vederea deschiderii unei afaceri dacă un cetățean român este interesat de acest lucru”, a mai spus Cristian Vasilcoiu.
Trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia de această sumă
Cetățeanul poate merge la Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională, în 30 de zile de la revenirea în țară. Acesta trebuie să depună o cerere care să arate că este interesat de angajare în România.
Potrivit explicațiilor oferite de Cristian Vasilcoiu, cetățeanul trebuie să facă dovada că a locuit 36 de luni, consecutiv, în orice țară europeană.
În 30 de zile de la revenirea în țară, cetățeanul poate merge la Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională și poate depune o cerere în sensul că trebuie să fii interesat că vrei să te angajezi. De asemenea, trebuie să faci dovada că ai locuit 36 de luni, consecutiv, în orice țară europeană.
Secretarul de stat a amintit și faptul că salariile medicilor au crescut tocmai pentru a încerca să oprească exodul lor.