Ajutor de câte 42.000 de euro în România. Banii se transferă direct pe card. UE ne-a dat voie

euro lei bani curs valutar

SURSA FOTO: Dreamstime

Se dau 42.000 de euro! Uniunea Europeană a convenit să ofere sprijin financiar unei anumite categorii de fermieri. Iată despre cine este vorba, mai exact, și ce condiții trebuie să îndeplinească.

Uniunea Europeană, ajutor pentru fermierii afectați de dezastre naturale

Uniunea Europeană a ajuns la un acord pentru acordarea de sprijin financiar fermierilor afectați de dezastre naturale. Exploatațiile agricole aflate în dificultate din cauza condițiilor climatice extreme vor putea beneficia de un ajutor nerambursabil de până la 42.000 de euro.

Statele membre ale UE au ajuns la un acord pentru a oferi sprijin fermierilor afectați de condițiile meteo nefavorabile.

Pentru a sprijini fermierii, fondurile neutilizate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR – Pilonul al II-lea) vor fi alocate ca ajutor. Fermierii din Polonia, România, Austria, Cehia, Ungaria și Slovacia, țări grav afectate de inundații, precum și cei din Portugalia, afectați de incendii forestiere, vor putea beneficia de acest sprijin.

Fermierii afectați de calamități naturale vor putea primi un ajutor de până la 42.000 de euro pe exploatație, sumă care va fi acordată sub formă de plată forfetară simplificată.

”Acesta este un răspuns la recentele dezastre legate de climă. După adoptarea oficială și intrarea în vigoare a regulamentului modificat, statele membre vor avea o mai mare flexibilitate în a oferi sprijin ad-hoc fermierilor, deținătorilor de păduri și întreprinderilor afectate de dezastre naturale”, a declarat István Nagy, ministrul maghiar al Agriculturii.

În prezent, Ungaria deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

Ajutorul va fi disponibil pentru fermierii afectați de dezastre produse după 1 ianuarie 2024. De asemenea, statele membre vor avea posibilitatea de a mobiliza subvenții suplimentare pentru a restaura capacitatea de producție a fermelor și a pădurilor afectate de aceste crize.

SURSA FOTO: Dreamstime

Reglementări până la finalul anului 2024

Țările care au obținut aprobarea pentru noul sprijin vor stabili individual ce fonduri vor aloca din Planul Național Strategic pentru a sprijini fermierii afectați. Guvernele naționale vor trebui ulterior să trimită aceste planuri către Comisia Europeană pentru aprobare. Conform Consiliului UE, reglementările privind acest ajutor destinat fermierilor vor intra în vigoare până la sfârșitul anului.

Polonia a cerut deja Comisiei Europene sprijin pentru fermierii afectați de inundațiile din această toamnă, iar în prezent se așteaptă un răspuns. Este posibil, de asemenea, ca cadrul temporar de ajutor stabilit în contextul războiului din Ucraina să fie extins. Prin acest mecanism, au fost acordate subvenții în principal pentru producția agricolă.

Deși acest cadru este valabil doar până la sfârșitul anului 2024, se propune prelungirea sa până la 31 decembrie 2025. Totodată, miniștrii agriculturii din UE susțin creșterea plafonului de ajutor pentru fiecare fermă de la 280.000 de euro la 560.000 de euro, o măsură care va sprijini financiar numeroși producători agricoli. Comisarul european Janusz Wojciechowski sprijină această inițiativă.