Mii de elevi din Giurgiu vor primi burse școlare, inclusiv o nouă bursă de reziliență

Peste 17.000 de elevi din județul Giurgiu vor beneficia în acest an de burse școlare, acordate pe baza performanțelor academice sau a veniturilor familiei, cu o premieră importantă în acest an: bursa de reziliență. Aceasta va fi destinată elevilor de gimnaziu și liceu care obțin medii între 7 și 9,50, o inițiativă unică, menită să recompenseze efortul și adaptabilitatea în procesul educațional.

Distribuirea burselor va începe în data de 20 noiembrie, sumele fiind încărcate pe carduri. Elevii vor primi burse de excelență olimpică, de merit, de reziliență, sociale, tehnologice și burse speciale pentru mamele minore.

Prima plată a burselor, aferentă lunilor septembrie și octombrie, va avea loc până la 20 noiembrie. Potrivit datelor, peste 12.000 de elevi vor primi burse sociale, în timp ce 1.800 vor beneficia de burse de reziliență. Se vor acorda 2.500 de burse de merit, aproape 100 de burse tehnologice și 10 burse destinate mamelor minore.

În acest moment, unitățile școlare au transmis deja listele cu beneficiari către Inspectoratul Școlar, care, la rândul său, va înainta situația centralizată către Ministerul Educației pentru alocarea fondurilor necesare.

Tot ce trebuie să știți despre bursele din anul școlar 2024-2025

Burse școlare 2024. Ministerul Educației a introdus modificări semnificative privind plata burselor școlare în anul școlar 2024-2025. Conform noilor reglementări, sumele aferente burselor vor fi virate pe carduri în data de 20 a fiecărei luni, în loc de 15, așa cum se proceda până acum. Totuși, există o excepție notabilă: pentru lunile septembrie și octombrie, banii vor ajunge în conturile elevilor abia pe 20 noiembrie.

O altă schimbare majoră vizează elevii de clasa a V-a care primesc burse de merit. Listele oficiale cu aceștia vor fi publicate în luna ianuarie, iar primele plăți se vor face în februarie, acoperind drepturile aferente lunii ianuarie, până la finalul anului școlar.

elevi, media purtare
SURSA FOTO: Dreamstime

În anul școlar 2024-2025, elevii pot beneficia de mai multe tipuri de burse, în funcție de performanțele lor academice și de situația socială a familiei. Printre acestea se numără:

  • bursa de excelență olimpică I: 3.700 lei / 2.775 lei / 1.850 lei / 925 lei
  • bursa de excelență olimpică II: 700 lei
  • bursa de merit: 450 lei
  • bursa de reziliență: 300 lei
  • bursa socială: 300 lei
  • bursa tehnologică: 300 lei
  • bursa pentru mame minore: 700 lei

Noutățile anului școlar includ introducerea a trei tipuri de burse care au scopul de a sprijini elevii în diverse situații:

  • bursa de reziliență: oferită elevilor cu medii anuale de cel puțin 7, pentru a stimula continuarea studiilor.
  • bursa tehnologică: destinată celor înscriși la școli profesionale și tehnice, inclusiv în învățământul dual.
  • bursa pentru mame minore: un sprijin financiar dedicat adolescentelor care devin mame, pentru a le ajuta să își continue educația.

Detalii despre plata burselor

Burse școlare 2024. Bursele vor fi virate direct în conturile bancare asociate dosarului de bursă al fiecărui elev. Depunerea dosarului trebuie făcută la secretariatul școlii, iar plățile se fac exclusiv prin transfer bancar. Ministerul Educației nu impune ca elevii să își deschidă conturi la o anumită bancă pentru a primi banii.

Această nouă metodologie reglementată de Ministerul Educației aduce mai multă claritate și sprijin financiar pentru elevii din diverse categorii, punând accent atât pe performanțele academice, cât și pe susținerea celor aflați în dificultate.