„Discutăm astăzi şi de un proiect de hotărâre care vine în sprijinul transportatorilor de mărfuri şi persoane. Este vorba de hotărârea care stabileşte condiţiile şi procedurile de aplicare a schemei de ajutor de stat referitoare la accizele la motorină utilizată de transportatori. Evităm prin această măsură creşterea preţurilor la transportul rutier de mărfuri şi persoane şi implicit majorarea preţurilor pentru alte produse şi servicii. Bugetul estimat de ajutor este de 60 de milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării”, a declarat premierul în deschiderea şedinţei de guvern.
Dăncilă a adăugat că numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate a schemei ajutorului de stat este de aproximativ 1.500. Agerpres