Comisia Europeană a precizat că este vorba de şapte milioane 300 de mii de euro, care vor permite companiei româneşti Agricover să ofere servicii de finanţare pentru întreprinderi mici şi mijlocii cu activităţi agricole, potrivit Radio România Actualități.

La începutul acestei luni, Agricover Credit IFN, principala instituţie financiară dedicată finanţării agriculturii româneşti, a anunţat că a obţinut o nouă finanţare în valoare de 12,5 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), împrumuturile urmând să ajute producătorii locali să depăşească impactul pandemiei de coronavirus.

Ce spune comisarul pentru locuri de muncă

„Mă bucur să anunţ această primă operaţiune de împrumut în România în cadrul noului nostru instrument de finanţare al EaSI, care va fi în beneficiul sectorului agricol, al fermierilor şi economiei locale din România. În această perioadă dificilă, UE rămâne hotărât să susţin accesul la micro-finanţare, care poate contribui la stimularea ocupării forţei de muncă, egalitatea şanselor şi incluziune, în cadrul eforturilor de relansare în Europa”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

Accesul românilor la servicii destinate dezvoltării activității

Biroul de presă al Comisiei Europene a explicat că prin acest împrumut va fi îmbunătățit accesul agricultorilor români la servicii destinate dezvoltării activității lor. Programul de creare de locuri de muncă și inovare socială are o componentă dedicată microfinanțării și antreprenoriatului social și cuprinde mai multe tipuri de instrumente financiare finanțate de Comisia Europeană și administrate prin Fondul European de Investitii.

Programul are ca scop să susțină intermediari financiari care să ofere micro împrumuturi unor antreprenori sau să finanțeze întreprinderi sociale, astfel anumite grupuri vulnerabile care vor să își creeze o afacere pot primi împrumuturi de până la 25.000 de euro, iar întreprinderile sociale pot beneficia de investiții de până la 500.000 de euro.