Comisia Europeană (CE) a aprobat condiţionat, joi, ajutorul financiar de 18 miliarde de euro acordat de statul german Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, dar va investiga planul de salvare a Hypo Real Estate Holding, de 35 de miliarde de euro. Acordul CE pentru sprijinul financiar primit de Commerzbank este condiţionat de respectarea de către bancă a programului de restructurare şi a măsurilor de restricţionare a tranzacţiilor. Comisia va investiga însă planul prin care Hy
Comisia Europeană (CE) a aprobat condiţionat, joi, ajutorul financiar de 18 miliarde de euro acordat de statul german Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, dar va investiga planul de salvare a Hypo Real Estate Holding, de 35 de miliarde de euro.
Acordul CE pentru sprijinul financiar primit de Commerzbank este condiţionat de respectarea de către bancă a programului de restructurare şi a măsurilor de restricţionare a tranzacţiilor.
Comisia va investiga însă planul prin care Hypo Re a beneficiat de garanţii de 35 de miliarde de euro, pe care guvernul de la Berlin vrea să îl extindă peste termenul iniţial de şase luni.
Hypo Re este cea mai proeminentă victimă din Germania a crizei financiare, după ce, în septembrie 2008 divizia din Irlanda nu a reuşit să obţină finanţare pe termen scurt, iar guvernul german a fost nevoit să intervină cu o serie de garanţii de împrumut, relatează Wall Street Journal.
Comisia va investiga planul autorităţilor de a prelua o participaţie de 8,7% la Hypo Re, primă etapă spre naţionalizarea băncii, şi ar putea analiza şi o infuzie suplimentară de capital de stat.
Fondul guvernamental de salvare a băncilor vrea să cumpere 20 de milioane de acţiuni ale băncii, pentru 60 de milioane de euro, iar Parlamentul german discută o lege care ar permite Executivului să preia controlul integral asupra instituţiei de credit, prin expropierea acţionarilor, dacă va fi necesar.
SURSA: Mediafax