Tinerii pot primi indemnizație de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis un comunicat de presă recent, subliniind regulile privind accesul absolvenților la sprijinul de șomaj.

Conform prevederilor Legii nr. 76/2002, tinerii absolvenți ai liceului, ai studiilor postliceale sau universitare, care nu reușesc să se angajeze în decurs de maxim 60 de zile de la încheierea studiilor, pot solicita ajutorul de șomaj.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că absolvenții din promoția 2024 sunt încurajați să se înregistreze la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din zona în care își au domiciliul.

Această înregistrare le va permite să beneficieze de servicii gratuite de consultanță și informare profesională, mediere în găsirea unui loc de muncă, programe de formare profesională și alte facilități pentru stimularea ocupării.

Care sunt actele necesare pentru înregistrare?

Documentele esențiale pentru înregistrarea absolvenților ca persoane în căutare de angajare în evidențele agențiilor teritoriale sunt:

  • actul de identitate
  • diploma de absolvire sau o adeverință care confirmă data absolvirii
  • Curriculum Vitae

Prin „absolvent al unei instituții de învățământ” se înțelege o persoană care a obținut o diplomă sau un certificat conform legislației în vigoare, eliberat de una dintre instituțiile de învățământ, fie că este vorba despre:

  • gimnaziu
  • școală profesională
  • liceu
  • instituție de învățământ special
  • postliceală
  • sau universitate

De asemenea, nu contează dacă acestea sunt de stat sau private, dar trebuie să fie acreditată în conformitate cu prevederile legale.

loc de munca, job, intelegere
SURSA FOTO: Pexels

Indemnizație pe o perioadă de 6 luni

Potrivit Legii nr. 76/2002, absolvenții în vârstă de minimum 16 ani trebuie să se înregistreze la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Ei au la dispoziție o perioadă 60 de zile de la absolvire.

Dacă se angajează cu normă întreagă pentru cel puțin 12 luni, beneficiază de o primă de inserție în valoare de 3 ori indicatorul social de referință (ISR) în vigoare la momentul angajării.

După trecerea celor 60 de zile de la absolvire, dacă absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutare de locuri de muncă, pot solicita indemnizație de șomaj în valoare de 50% din Indicatorul Social de Referință (ISR) în vigoare. Indemnizația se va oferi pentru o perioadă de 6 luni.

Există și persoane pentru care nu se oferă indemnizația de șomaj. Acestea sunt cele care:

  • la momentul solicitării drepturilor, refuză un loc de muncă adecvat pregătirii sau nivelului lor de educație
  • refuză să participe la programele de stimulare a ocupării sau de formare profesională oferite de agenții