Veteranii din Republica Moldova care au luptat în Al Doilea Război Mondial vor beneficia de un ajutor financiar semnificativ. Guvernul de la Chișinău, condus de premierul Dorin Recean, a decis să acorde acest sprijin în semn de recunoștință pentru sacrificiile acestor eroi ai istoriei.
Sprijin major pentru veteranii din Republica Moldova
Suma pe care veteranii o vor primi în anul 2025 ajunge la 30.000 de lei moldovenești, ceea ce reprezintă o creștere cu 20.000 de lei față de anii precedenți.
Premierul Dorin Recean a subliniat importanța acestei decizii, explicând motivele care au stat la baza acestei creșteri.

„Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi în acest an un ajutor de 30 de mii de lei, cu 20 de mii mai mult decât în alți ani.
Guvernul a luat această decizie importantă în semn de recunoștință și respect profund pentru oamenii care au luptat împotriva nazismului și pentru Victoria Păcii”, a declarat șeful Executivului de la Chișinău.
Mesaj ferm al premierului Recean pentru partidele politice
Dorin Recean a transmis un mesaj clar unor formațiuni politice pe care le-a acuzat de ipocrizie în raport cu veteranii de război.
Premierul a criticat partidele care își atribuie merite nemeritate, dar care nu iau măsuri concrete pentru sprijinirea celor care au luptat pentru pace.
„Și în acest context vin cu un apel către anumite partide pro-război care se învelesc cu merite străine, dar, de fapt, ne-ar vinde țara măcar și azi.
Este ipocrit să-ți rupi cămașa de pe tine de patriotism, dar în realitate să nu faci nimic pentru eroii care au apărat țara noastră. Nu folosiți sacrificiul oamenilor care s-au jertfit pentru victoria păcii drept propaganda războiului.
Să păstrăm pacea – este, cu siguranță, cel mai important lucru pe care-l doresc veteranii și toți cei care au cunoscut războiul”, a transmis premierul Recean.
Ce sumă ar fi în lei românești
Pentru clarificare, suma de 30.000 de lei moldovenești poate fi convertită în lei românești conform cursului oficial stabilit de Banca Națională a României.
La cursul actual, un leu moldovenesc este echivalent cu 0,2551 RON. Prin urmare, ajutorul financiar pe care Guvernul Republicii Moldova îl oferă fiecărui veteran de război se ridică la 7.653 de lei românești.
Un exemplu de patriotism la 105 ani
Un caz care a impresionat opinia publică în Republica Moldova a fost cel al unui veteran de război în vârstă de 105 ani, fost telegrafist în Armata României.
Este vorba despre Constantin Cojocari, originar din satul Sofia, raionul Hîncești. La alegerile prezidențiale din Republica Moldova, acesta a dorit să-și exercite dreptul de vot, în ciuda vârstei înaintate.
„A ținut neapărat să voteze, chiar dacă asta a însemnat să facă un drum până la Chișinău, unde are viza de reședință”, a relatat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Acest gest demonstrează implicarea veteranilor în viața politică și socială a țării, chiar și la vârste înaintate.