Gabriela Firea a vorbit despre succesul unui program pe care l-a inițiat în calitate de ministru al Familiei. Cei 15.000 de lei oferiți românilor nu au fost în zadar, iar fostul ministru a ținut să prezinte un bilanț al acestei inițiative.
Gabriela Firea a prezentat bilanțul după un an de la implementarea programului pentru creșterea natalității. Acesta a fost inițiat de ea în calitate de ministru al Familiei.
Gabriela Firea a dezvăluit că au fost deja 73 de copii născuți. Alți peste 1.700 sunt așteptați să vină pe lume.
Creștere semnificativă a numărului de nașteri
Într-o postare pe rețelele sociale, ministrul a explicat că, din cele 10.000 de dosare depuse anul trecut, aproximativ 3.000 de cupluri au început tratamentul. Până acum, peste jumătate dintre proceduri au fost un succes. Acest bilanț oferă speranțe pentru o creștere semnificativă a numărului de nașteri în anul în curs.
Fostul ministru a menționat că unele persoane numesc ironic acest program drept „proiectul Firea”. Ea, însă, se simte onorată de acest lucru. În context, Gabriela Firea a subliniat că cea mai mare satisfacție a unei persoane este să lase ceva în urmă și să schimbe în bine viețile celor din jur.
„Am văzut că unii numesc, ironic, acest program drept „proiectul Firea”. Mă onorează asta! Cea mai mare satisfacție a unui om este când lasă ceva în urmă, când poate schimba în bine viața celor din jurul său.
Mă bucur nespus că am reușit să îndeplinim un mare vis, cel de a deveni părinți, sutelor de cupluri cu probleme medicale care au beneficiat până acum de sprijinul de stat”, scrie Firea pe Facebook.
Ajutor financiar de 15.000 de lei pentru cuplurile infertile
Gabriela Firea a exprimat bucuria sa pentru reușita programului în a împlini visul de a deveni părinți pentru sute de cupluri care se confruntă cu probleme medicale.
Ea a amintit că a propus acordarea unui sprijin financiar de 15.000 de lei pentru cuplurile infertile. Fostul ministru a ținut să arate că aproape 5% dintre cuplurile din România se confruntă cu infertilitatea.
„Am propus acordarea sprijinului financiar de 15.000 de lei pentru cuplurile infertile cu gândul la miile de tineri care se luptă cu infertilitatea. Aproape 5% dintre cuplurile din România au această problemă medicală.
Iată că nu m-am luptat în zadar pentru a convinge colegii din Guvern și din coaliția de guvernare că acest proiect merită toți banii”, mai transmite fostul ministru al Familiei.
Gabriela Firea, convinsă că se vor găsi bani pentru continuarea programului
Gabriela Firea a mulțumit colegilor din Guvern și din coaliția de guvernare pentru înțelegerea necesității acestui proiect. Ea a dat asigurări că programul va continua. Conform acesteia, resursele necesare vor fi găsite pentru a ajuta și alte cupluri în nevoie.
În încheiere, Gabriela Firea le-a transmis celor care au devenit părinți sau urmează să devină, urându-le tot binele din lume. Pe cei care nu au început încă procedurile, i-a sfătuit să aibă răbdare și încredere în Dumnezeu, transmițând un mesaj de încurajare și speranță pentru cuplurile care nu au avut încă succes.