Mai ales pentru cei care se tem de zborul cu avionul, alegerea trenului ca mijloc de transport este soluția ideală. Nu doar pentru călătoriile în țară, ci chiar în afara granițelor.

O călătorie cu trenul prin întreaga Europă poate reprezenta o alternativă flexibilă și mai ales extrem de rezonabilă ca preț pentru cei care vor să călătorească mult și ieftin.

Dar ce te faci dacă, pentru a ajunge la destinația dorită, ești obligat să schimbi trenurile de câteva ori? Putem cunoaște din start care sunt orașele în care se poate ajunge direct folosind trenul?

Site-ul „Direkt Bahn” vine în ajutorul iubitorilor de călătorii cu trenul

Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt orașele din Europa la care puteți ajunge direct, fără escale, cu trenul, acum aveți răspunsul. Există deja un instrument la îndemâna oricui care va arată exact asta.

Potrivit TimeOut.com, un site din Germania s-a gândit să vină în sprijinul celor care iubesc glasul roților de tren, călătorind prin Europa. Site-ul „Direkt Bahn” le permite utilizatorilor să tasteze direct orice gară din Europa, după care le furnizează atât numărul de destinații, cât și timpul necesar pentru a ajunge la ele.

Fiecare destinație este reprezentată de un punct colorat, iar scala de culori indică durata călătoriei

În primul rând, trebuie spus că ”Direkt Bahn” folosește informații disponibile de la Deutsche Bahn, compania națională de transport feroviar german. Site-ul nu arată toate rutele directe, ci majoritatea lor.

Instrumentul pus la dispoziție acum admite însă că, pe măsură ce se îndepărtează de Germania, cu atât datele furnizate sunt mai puțin detaliate. Fiecare destinație este reprezentată de un punct colorat, iar scala de culori, de la verde la roșu, indică durata călătoriei.

Astfel, culoarea verde închis înseamnă că respectiva călătorie va dura mai puțin de o oră, in timp ce nuanța de roșu închis înseamnă că durata va fi mai mare de opt ore.

De ce este considerat un instrument util?

De asemenea, utilizatorii trebuie să introducă numele anumitor gări pentru a afla ceea ce doresc. Cu alte cuvinte, nu se poate tasta „Paris” și să apară plecările din toate gările pariziene.

Oamenii care au folosit site-ul îl consideră un instrument destul de util. De exemplu, pe hartă se arată unde puteți ajunge direct din Gare du Nord din Paris. De la Londra și până la Düsseldorf, capitala Franței este direct legată de metropole importante din centrul și nordul Europei.

Un alt exemplu este Gara Puerta de Atocha, din Madrid, care arată cum pot ajunge spaniolii, și nu numai ei, în îndepărtatele Cadiz, Santiago de Compostela și Marsilia, cu un singur tren.

De asemenea, iubitorii de călătorii cu trenul prin Europa, pot afla cum se pot deplasa, direct, din capitala Cehiei, Praga, până la Kiel, în nordului Germaniei, precum și la Varșovia, Viena și până la granița polono-ucraineană.

Dacă sunteți interesat să afli mai multe, puteți vedea AICI cum funcționează Direkt Bahn.