Aktor, aproape de finalizarea lucrărilor pentru lotul 3 al Autostrăzii A0

Aktor se pregătește să finalizeze lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii A0 în următoarele luni. Acolo, o echipă formată din peste 300 de muncitori, atât greci, cât și români, lucrează împreună. Grinzile metalice au fost deja montate peste deschiderile 1 și 3, podul A1 și grinzile centrale pentru podul Sabar.

În plus, compania aduce tehnologie și soluții din Grecia și pentru infrastructura feroviară, în special pentru tunelurile care traversează munții.

„Suntem chiar pe nod practic. Aici sunt montate grinzile metalice, pe deschiderea unu și pe deschiderea trei, urmând ca deschiderea doi, în momentul în care se termină devierea pe partea dreaptă, să putem să dăm circulația de pe autostradă pe aceste devieri”, a declarat Bogdan Mezei, inginerul responsabil de proiect.

În această zonă, se va instala tăblierea metalică și în partea centrală, acolo unde se află a doua deschidere a drumului.

„Muncim în fiecare zi, inclusiv sâmbăta, dacă trebuie, inclusiv noaptea. Practic lucrăm în ritm susținut ca să putem termina”, a adăugat Bogdan Mezei.

Aktor lucrează, totodată, la cel mai mare proiect feroviar din România.

„Compania mai are un proiect mare de cale ferată. Este lotul dintre Brașov-Sighișoara, unde deja sunt aduse două TBM-uri pentru foraj tuneluri”, a mai explicat inginerul.

Cu o istorie de peste 70 de ani, Aktor își desfășoară activitatea în România de mai bine de un deceniu. Compania grecească se remarcă prin diversitatea portofoliului său de activități. Aceasta se axează pe domenii precum construcții, concesionări, protecția mediului, energie regenerabilă și dezvoltare imobiliară. Compania desfășoară proiecte importante în peste 20 de țări europene.

santier Autostrada A0
Șantier Autostrada A0; SURSA FOTO: Facebook, Cristian Pistol

Compania grecească a început lucrările la cele mai lungi tuneluri feroviare din România

Pe data de 5 martie, Aktor a demarat lucrările de forare a tunelurilor de la Ormeniș și Racoș, parte din Magistrala M 200 Brașov – Sighișoara, conform unui comunicat de presă recent emis. Tunelurile de la Ormeniș și Racoș, situate pe lotul de mijloc Apața – Cața, însumează o lungime totală de 12 kilometri pentru galeria dublă, respectiv 24 de kilometri pentru cele două galerii. Lotul Apața – Cața, unde Aktor deține rolul de lider de proiect, a atins un progres de execuție de doar 20%.

Loturile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, unde activează RailWorks (Alstom lider de proiect), au înregistrat un progres de execuție de 24%, scrie economedia.ro.

Secțiunea centrală pentru Apața – Cața are, în prezent, o lungime de 43 de kilometri. După finalizare, va ajunge la 28 de kilometri. Contractul pentru aceasta a fost semnat pentru suma de 2,7 miliarde de lei cu asocierea Aktor-Alstom-Arcada și are o durată de 4 ani.

Acest contract implică o complexitate tehnică semnificativă. Asta deoarece va include construcția a patru tuneluri noi, a anunțat CFR Infrastructură.

Modernizarea va implica 28,2 kilometri de linie ferată. Din aceștia, 6,11 kilometri vor fi reabilitați, 9,626 kilometri vor fi construiți ca linie nouă, iar 12,464 kilometri vor fi traversați în tuneluri.

  •  3 staţii reabilitate (Racoş, Mateiaş, Ormeniş);
  • 2 pasaje superioare;
  • 7 poduri, 10 podețe, 3 viaducte, 4 tuneluri nou construite (cale simplă) la Ormeniș (dublă galerie 6,9 km) și Homorod (dublă galerie 5,2 km).