Achiziţia vizează două fabrici şi şase centre de distribuţie dedicate vopselelor decorative, adezivilor şi mortarului, inclusiv una dintre cele mai mari fabrici de vopsele decorative din regiune, care are posibilitate de extindere. Tranzacţia se aşteaptă a fi finalizată în a doua jumătate a acestui an, după aprobarea Consiliului Concurenţei.
Afacerea Fabryo a generat venituri de circa 45 mil. euro în 2017 şi este printre puţinii jucători din piaţă care oferă produse atât pentru consumatorul final, cât şi pe segmentul profesional, incluzând branduri precum Savana, APLA şi InnenWeiss.
Revista Capital a prezentat în premieră intenţia de vânzare a Fabryo Corporation.
„Această achiziţie oferă AkzoNobel locul întâi într-o piaţă aflată în creştere rapidă“, a declarat Thierry Vanlancker, CEO-ul AkzoNobel.
Fabryo Corporation este deţinută în totalitate de o firmă cipriotă, Fabryo Holdings Limited. La rândul ei, aceasta ar fi controlată, potrivit surselor noastre, de fondul de investiţii Oresa (cu 75%) şi de un grup de oameni de afaceri greci (printre ei ar fi John Sitinas, Nikolaos Sitinas şi Nicholas Stamboulis), cu 25%. Investitorii eleni au deţinut producătorul de materiale de construcţii Atlas, care a fuzionat cu Fabryo în 2014. Având în vedere că Oresa a achiziţionat primul pachet de acţiuni în Fabryo în 2006, de la fondatorul Daniel Guzu, şi a devenit acţionar unic în 2009, un exit este cât se poate de normal.