Producătorul olandez de lacuri şi vopsele AkzoNobel a anunţat că a intrat într-o înţelegere pentru achiziţia integrală a acţiunilor Fabryo Corporation, producătorul vopselelor Savana, de la fondul de investiţii Oresa Ventures, tranzacţie prin care va deveni cel mai important producător din România. Revista Capital a scris în exclusivitate despre intenţia de vânzare.
Achiziţia vizează două fabrici şi şase centre de distribuţie dedicate vopselelor decorative, adezivilor şi mortarului, inclusiv una dintre cele mai mari fabrici de vopsele decorative din regiune, care are posibilitate de extindere. Tranzacţia se aşteaptă a fi finalizată în a doua jumătate a acestui an, după aprobarea Consiliului Concurenţei.
Afacerea Fabryo a generat venituri de circa 45 mil. euro în 2017 şi este printre puţinii jucători din piaţă care oferă produse atât pentru consumatorul final, cât şi pe segmentul profesional, incluzând branduri precum Savana, APLA şi InnenWeiss.
Revista Capital a prezentat în premieră intenţia de vânzare a Fabryo Corporation.
„Această achiziţie oferă AkzoNobel locul întâi într-o piaţă aflată în creştere rapidă“, a declarat Thierry Vanlancker, CEO-ul AkzoNobel.