Georgia (sud-estul SUA) a devenit de joi al 24-lea stat american care legalizează canabisului în scopuri terapeutice după promulgarea unei legi în acest sens de guvernator.
"Aşteptarea se termină în sfârşit pentru pacienţii în suferinţă", a declarat guvernatorul Nathan Deal într-un comunicat, după ce a parafat textul aprobat de aleşii statului luna trecută.
Legea dezincriminează deţinerea de canabis sub formă uleioasă, deoarece ea conţine tetrahidrocanabinol (THC), o substanţă care alină durerea în unele boli precum cancer, scleroza în plăci, Parkinson şi epilepsia.
Legislaţia în materie de canabis este în schimbare rapidă în SUA, unde este considerat în continuare un drog ilegal de autorităţile federale, dar poate fi cumpărat legal în 24 de state în scopuri medicale, în timp ce în două state, Colorado şi Washington, chiar şi în scopuri recreative. AGERPRES