Tot vineri, un înalt responsabil american pentru lupta antiteroristă a asigurat, de asemenea, că nucleul central al Al Qaida nu este cu siguranţă capabil să repete atentate precum cele de la 11 Septembrie. Un atac cu arme chimice, biologice sau prin folosirea uraniului sărăcit este în mare măsură improbabil în cursul următorului an, a adăugat Robert Cardillo, director adjunct al serviciului de informaţii naţionale.
Slăbirea organizaţiei Al Qaida, mai ales prin eliminarea liderilor săi în atacurile cu drone americane din Pakistan, a început ‘cu cel puţin doi ani’ înainte de moartea lui ben Laden, a declarat pentru AFP un oficial al serviciului de informaţii care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Totuşi, reţeaua teroristă s-a descentralizat între timp, grupurile din Yemen, Sahel, Irak sau Somalia fiind mai active ca oricând. Serviciile americane de informaţii se aşteaptă la ‘o dezbatere fermă’ în cadrul organizaţiei între partizanii atentatelor împotriva Occidentului şi cei ai jihadului ‘local’ din ţările unde activează grupuri ale Al Qaida.
În Europa şi în Statele Unite, principala ameninţare este ‘lupul singuratic’, precum maiorul Nidal Hassan, autorul măcelului din fortul Hood, în 2009. ‘Oameni precum Merah, care acţionează singuri sunt ţintele cel mai greu de oprit’, a explicat acelaşi oficial.
Statele Unite se tem, de asemenea, de atacurile ramurilor locale ale Al Qaida împotriva intereselor americane din lume, în special de Al Qaida din peninsula arabică (Aqpa) şi ramura irakiană a organizaţiei, care ar putea profita de instabilitatea din Siria. SUA sunt mai puţin îngrijorate, în schimb, de activitatea Al Qaida din Maghrebul islamic (Aqmi), pe care o consideră mai degrabă drept o organizaţie criminală care încearcă să se finanţeze prin răpirea străinilor şi nu o reală ameninţare teroristă.
Preşedintele Barack Obama revine asupra acestor chestiuni într-un interviu acordat canalului NBC, care va fi difuzat miercuri.
SURSA: Agerpres